Primul mare maestru al ceaiului a fost Sen Rikyu
Nicăieri în lume, ceremonia ceaiului nu contribuie atât de mult la mediul cultural, aşa cum este cazul în Japonia. Disciplina pregătirii şi servirii ceaiului îşi are originea în secolul al XVI-lea.
Pudra verde de ceai, care este servită astăzi în cadrul ceremoniilor, provine din cea pe care au adus-o preoţii Zen, în secolul al XII-lea, din China, acolo unde studiau. În acea vreme, ceaiul era utilizat drept stimulent pentru a se concentra în timpul studiului şi meditaţiei, dar şi ca plantă medicinală.
În secolul al XVI-lea, a trăit maestrul de ceremonie a ceaiului Sen Rikyu, cel care şi astăzi este considerat a fi cel care a transformat ceremonia ceaiului într-un ritual solemn.La rândul său, Sen Rikyu a urmat calea maestrului său, Takeno Joo – o filosofie conform căreia fiecare întâlnire trebuie preţuită, din moment ce nu poate fi repetată.
Învăţăturile sale au dus şi la perfecţionarea multor forme din arhitectura japoneză, a artelor frumoase şi artizanale. El este şi cel care a stabilit cele patru principii ale ceremoniei ceaiului: armonia, respectul, puritatea şi liniştea.
Omotesenke şi Urasenke – principalele şcoli de ceremonie
Astăzi există două mari şcoli de ceremonia ceaiului: Omotesenke şi Urasenke, actualul mare maestru al celei din urmă fiind cel de-al XV-lea descendent al lui Sen Rikyu, Sen Soshitsu. O a treia şcoală, Mushanokojisenke, este aproape necunoscută în afara Japoniei.
Există şi alte şcoli, dar mai puţin renumite. Cea mai populară şi activă este Urasenke. Fiecare dintre acestea are, însă, diferite ramuri şi în fiecare şcoală există diferite metode de preparare şi servire a ceaiului, cât şi diferite ustensile cu care se realizează aceste lucruri.
Deşi ceremonia poate părea foarte elaborată, ca paşi ce trebuie respectaţi, principiile pe care le urmăreşte s
