Consiliul national pentru studierea arhivelor securitatii a primit un sediu nou, dupa ce ani de zile a stat intr-unul impropriu, semanand mai degraba cu vilele ridicate pe banii statului de drept, de cine stie ce regie, decat cu o institutie care are in studiu si conservare zeci de kilometri de arhiva comunista.

Intre timp, si kilometrajul memoriei comuniste a Romaniei s-a schimbat. Era vorba, la inceput, despre circa 20 de km de dosare provenite din arhivele fostei securitati. Li s-au adaugat alti kilometri din arhivele altor servicii secrete, ale justitiei, ale ministerului de interne, ale armatei. Si exista promisiunea, facuta scrasnit, ca vor fi indesate aici si arhivele fostului partid comunist. O arhiva impanata cu trufandale pe care cititorii de dosare nu si le pot imagina. Sunt informatii despre tot ce misca in materie de politruci. Ar trebui sa ne asteptam sa descoperim notele pe care o parte din clasa noastra politica le-a luat la invatamantul politic, pe cand strangeau cotizatia si se faceau remarcati la campionatul de matanii pe tara.

Noul sediu al CNSAS ar trebui sa cuprinda o parte din actele de identificare, cartoteci, microfilme. Restul merge la Popesti-Leordeni, unde inca se mai lucreaza cu masca pe figura la identificarea, sortarea, cotarea si ordonarea milioanelor de dosare primite. Praful s-a ales din dosarele ajunse la CNSAS desperecheate, descompletate, cuprinzand informatii lacunare si adeseori mincinoase.

In aceste conditii, recapatarea memoriei, cel putin la nivel institutional, nu pare sa indrepte nimic si pe nimeni. Si nici nu repara ceva. Victimele, daca au scapat cu viata, isi continua existenta, uneori fara sa stie ca umbla cu un cutit in spate, infipt inca din regimul celalalt. Exista cupluri care umbla imbratisate fara a sti azi, cum nu au stiut nici ieri, daca la mijloc a fost iubire sau lupta de clasa, s-au iubi