Miniştrii europeni de externe nu au reuşit să convingă Olanda să accepte semnarea Acordului de Stabilizare şi Asociere cu Serbia, pentru a evita o victorie a ultranaţionaliştilor la
Miniştrii europeni de externe nu au reuşit să convingă Olanda să accepte semnarea Acordului de Stabilizare şi Asociere cu Serbia, pentru a evita o victorie a ultranaţionaliştilor la alegerile prezidenţiale din această ţară.
"Olanda este gata să semneze acordul cu Serbia, imediat ce Belgradul va trimite la Haga persoanele inculpate de TPI", în special pe Ratko Mladici, fostul lider al sârbilor bosniaci, a afirmat Maxime Verhagen, ministrul olandez de externe.
Şeful diplomaţiei germane, Frank Steinmaier, a declarat, la rândul său, că UE nu va semna în următoarele zile acordul de apropiere cu Serbia. Bruxelles-ul l-a sprijinit cu discreţie pe preşedintele în exerciţiu, prooccidentalul Boris Tadici, în primul tur al alegerilor prezidenţiale, dar acesta a pierdut în faţa ultranaţionalistului Tomislav Nicolici.
Înainte de turul doi din 3 februarie, statele membre, în frunte cu preşedinţia slovenă a Uniunii, au afirmat că vor să facă "totul pentru a-l ajuta" pe Tadici.
UE se teme de o victorie a lui Nicolici, care este tentat să întoarcă spatele europenilor, în timp ce blocul comunitar se pregăteşte să recunoască, probabil încă din februarie, independenţa provinciei sârbe Kosovo. Pentru a-şi păstra unitatea destul de fragilă în acest dosar, europenii vor ca declaraţia de independenţă a Kosovo să nu intervină înainte ca ei să aprobe juridic trimiterea celor 1.800 de poliţişti şi jurişti europeni care vor însoţi, alături de trupele NATO, primii paşi spre independenţă ai provinciei sârbe.