Sosit în România pentru a perfecta transferul a doi jucători italieni la un club bucureştean, Franco Selvaggi, profesor de tactică la Academia de Fotbal de la Covercciano, a vorbit, printre altele, şi despre fotbalul românesc şi antrenorii italieni din Liga I. Fost campion mondial cu naţionala Italiei la CM 1982 din Spania, Selvaggi nu are o părere prea bună despre şcoala românească de antrenori, pe care o consideră modestă, singurii tehnicieni renumiţi fiind Mircea Lucescu şi Victor Piţurcă. „Pe la şcoala noastră nu îmi amintesc vreun nume de tehnician român care să fi trecut. Şi suntem cea mai bună şcoală din Europa!“, a comentat italianul.
La Covercciano, Franco Selvaggi i-a avut ca elevi pe Massimo Pedrazzini, Giuseppe Gianini, Cristiano Bergodi şi Nicolo Napoli, despre actualul antrenor al Universităţii Craiova acesta având cuvinte de laudă. „Nicolo Napoli este un tip inteligent, cu idei îndrăzneţe în aşezarea echipei în teren. Cel puţin aşa mi s-a părut mie în timpul cursurilor. Dar nu pot să anticipez ce va realiza la actuala sa echipă. Am auzit că acolo are un preşedinte temperamental. Cred însă că totul ţine de preşedinte, de proiectul său, de timpul pe care i-l va acorda lui Napoli şi de valoarea lotului pe care acesta îl pregăteşte“, a afirmat Selvaggi. Sosit în România pentru a perfecta transferul a doi jucători italieni la un club bucureştean, Franco Selvaggi, profesor de tactică la Academia de Fotbal de la Covercciano, a vorbit, printre altele, şi despre fotbalul românesc şi antrenorii italieni din Liga I. Fost campion mondial cu naţionala Italiei la CM 1982 din Spania, Selvaggi nu are o părere prea bună despre şcoala românească de antrenori, pe care o consideră modestă, singurii tehnicieni renumiţi fiind Mircea Lucescu şi Victor Piţurcă. „Pe la şcoala noastră nu îmi amintesc vreun nume de tehnician român care să fi trecut. Şi suntem cea mai bună ş