"Pot ce poţi şi tu!". Un motto simplu şi banal, dar care defineşte şi caracterizează oamenii cu handicap. De multe ori se întîmplă ca tocmai ei, din dorinţa de a se întrece pe sine, dovedind astfel că totul e posibil chiar dacă nu sînt ca toţi ceilalţi, să devină cei mai buni.
Aşa s-a întîmplat şi cu Otto Pfennings, un român cu origini şvabe, născut la Bucureşti în 1913. Destinul n-a fost deloc darnic cu el, devenind infirm din cauza paraliziei infantile de la vîrsta de doi ani. Picioarele i s-au dezvoltat anormal de la bazin în jos. A făcut operaţii ca să-şi facă viaţa mai uşoară, refuzînd însă scaunul cu motor. Otto avea multe de dovedit în viaţă. Trăia pentru motociclete.
Prima oară s-a urcat pe triciclu. Era doar primul pas pentru că în 1938 viaţa începe în sfîrşit să-i zîmbească. Devine campion naţional în cursele de coastă cu o motocicletă cu ataş. Un an mai tîrziu, la Braşov, acolo unde era născută mama sa, uimeşte din nou şi cîştigă Marele Premiu al oraşului. Devine membru fondator al clubului ARMA şi participă la concursuri în toată ţara, soţia fiindu-i copilot. În 1948 a cîştigat primul titlu naţional al Republicii Populare Române în cursele de viteză pe circuit.
10 ani de glorie pentru Otto. "Lumea era uimită pentru că tatăl meu cu tot cu handicapul său era cel mai bun. În acele vremuri nu existau competiţii pentru persoanele cu handicap. Otto Pfennings şi Zundapp-ul său făceau însă cea mai bună echipă", povesteşte fiul său Paul, acum în vîrstă de 69 de ani.
Viaţa lui Otto nu s-a terminat în 1948. Ulterior devine organizator şi cronometror de concursuri. În garajul său se strîngea lumea. Oamenii veneau să-şi meşterească motocicletele. "Otto avea cele mai bune scule şi accesorii aranjate bineînţeles într-o ordine nemţească", îşi aduce aminte Paul Pfennings.
În 1978 părăseşte ţara şi se stabile
