Într-un scurt interviu din Adevărul de duminică, 27 ianuarie, Ilie Năstase comenta şansa tenismenilor români în meciul de Cupă Davis cu Franţa de peste câteva zile: „Nu cred că ar trebui să vorbim de şansa de a câştiga, pentru că ar trebui să fim fericiţi dacă luăm un punct, două“. Sursa: EVZ
Cu ani în urmă, când România juca la Polivalentă, tot în Cupa Davis, cu Elveţia, Ilie Năstase era de-a dreptul sarcastic: „avem şanse dacă îşi rupe Federer un picior“. Am citat aproximativ. Dincolo de astfel de declaraţii, e sigur că România nu mai prea contează în tradiţionala competiţie interţări la tenis.
De două ori finalistă în trecut, cu Ţiriac şi Năstase, atât la simplu, cât şi la dublu, România se zbate în prezent să câştige barajul pentru Grupa Mondială, din care este eliminată, de fiecare dată când reuşeşte, după primul meci. Ilie Năstase mai spunea şi că, după retragerea lui Pavel, peste foarte puţin timp, România va fi clienta statornică a Grupei a doua. Motivul n-ar fi că nu avem talente, ci că nu investim bani în tenis şi, în general, în sport.
„Cred că la Beijing (la Olimpiada 2008 - N.M.), îşi încheia Năstase interviul, nu vom lua nicio medalie şi asta va însemna sfârşitul sportului românesc“. Am comentat eu însumi în acest colţ de pagină dezastrul din atâtea discipline sportive în care România a excelat cândva: handbal (masculin), volei, şah (feminin), tenis de masă, tenis, călărie, box, canotaj (de toate felurile), atletism, lupte şi altele destule. Dumnezeu ştie ce se va alege şi de gimnastică peste câtăva vreme. Cauza principală e, desigur, lipsa banilor. Cred însă că în spate se află o anumită mentalitate: statul post-comunist nu acordă sportului nicio importanţă. E ca un fel de revanşă faţă de etatismul comunist. Regimul trecut vedea în sport un mijloc de propagandă.
Ca şi în cultură de altfel. Şi nu se zgâ
