Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Regiunea Centru are reprezentant la Bruxelles

Publicat in Buna ziua Brasov, marți 29 ianuarie 2008 ·

Regiunea Centru este singura din ţară care are reprezentant la Bruxelles. Acesta şi-a început activitatea pe 18 ianuarie, dată la care s-a semnat contractul dintre Agenţia de Dezvoltare Regională Centru cu landul Brandenburg din Germania pentru asigurarea unui spaţiu adecvat biroului regiunii la Bruxelles.

Obiectivele activităţii reprezentantului Regiunii Centru la Bruxelles vor fi promovarea Regiunii de Dezvoltare pe lângă instituţiile europene, lobby pentru Regiunea Centru şi autorităţile locale ale Regiunii, dezvoltarea de parteneriate durabile cu instituţii europene şi cu alte autorităţi locale din statele membre, informarea autorităţilor din Regiune cu privire la politicile UE şi la activităţile instituţiilor europene, furnizarea de asistenţă acordată membrilor delegaţiilor Regiunii Centru care participă la diferite întâlniri în străinătate, precum şi analizarea oportunităţii înfiinţării unui Birou al Regiunii Centru la Bruxelles şi realizarea paşilor organizatorici corespunzători.

Lobby mai eficient

„Debutul activităţii reprezentantului Regiunii Centru la Bruxelles este o etapă extrem de importantă din activitatea Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Centru şi încununează strădaniile Regiunii Centru de a se face cunoscută la nivel european, chiar în locul unde se iau cele mai importante decizii privind viitorul Uniunii Europene. Prin activitatea noastră la Bruxelles vom putea face lobby mai eficient, în aşa fel încât să se asigure informarea autorităţilor din Regiunea Centru cu privire la politicile UE şi la activităţile instituţiilor europene. Astfel, vom putea promova regiunea noastră de dezvoltare la nivel european şi vom asigura dezvoltarea de parteneriate durabile cu instituţii europene şi cu alte autorităţi locale din statele membre”, susţine directorul ADR Centru, Simion Creţu.

Anul acesta, poziţia de reprezentant al ADR

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O problemă tehnică afectează serviciile Facebook, Instagram şi WhatsApp, anunţă Meta

News.ro acum 7 ore
O „problemă tehnică” are impact asupra utilizatorilor de Facebook, Instagram şi WhatsApp, a anunţat miercuri compania Meta, relatează SkyNews. Într-un comunicat postat pe X, firma de tehnologie a scris: „Suntem la curent cu faptul că o problemă tehn

Parlamentul olandez a votat intrarea României în spațiul Schengen

Libertatea acum 5 ore
Parlamentul din Olanda a votat, miercuri, intrarea României și Bulgariei în spațiul Schengen, începând cu 1 ianuarie 2025, relatează cotidianul olandez De Telegraaf.

Directorul FBI Christopher Wray va demisiona la sfârşitul mandatului lui Biden, în ianuarie

News.ro acum 4 ore
Directorul FBI Christopher Wray le-a spus miercuri angajaţilor Biroului Federal de Investigaţii că intenţionează să demisioneze la sfârşitul mandatului preşedintelui Joe Biden, în ianuarie, un anunţ care a venit la o săptămână şi jumătate după ce pr

Informări publice - 12 decembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 7 ore
Paltan Iancu aduce la cunoştinţă obţinerea Autorizaţiei de Construire nr. 130 din 25.10.2024, prin care se autorizează lucrări de construire pentru imprejmuire teren, în judeţul Brasov, oras Rasnov, zona Verze, identificat cu CF nr. 116463, nr. cad.

Noul Parlament, convocat pe 20 decembrie. Decret semnat de Iohannis!

Ziua Constanta acum 13 ore
Noul Parlament se va reuni astfel pe 20 decembrie, la ora 14.00. Preşedintele Klaus Iohannis a semnat miercuri decretul privind convocarea noului Parlament al României, transmite Administraţia Prezidenţială. Noul Parlament se va reuni astfel pe 20 d

Clotilde Armand pierde definitiv procesul cu ANI

Mediafax acum 12 ore
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dat miercuri verdictul final în procesul dintre Clotilde Armand şi Agenţia Naţională de Integritate, respingând apelul fostului primar. Decizia este definitivă şi menţine raportul ANI privind incompatibilitatea.

Bloomberg: Elon Musk devine prima persoană din lume cu o avere netă care depăşeşte 400 de miliarde de dolari

News.ro acum 5 ore
Omul de afaceri Elon Musk a devenit prima persoană din lume cu o avere netă care depăşeşte 400 de miliarde de dolari, compania sa SpaceX fiind evaluată la 350 de miliarde de dolari în urma vânzării de acţiuni, scrie, miercuri, agenţia Bloomberg. Ast

Adolescent de 17 ani, din București, diagnosticat cu autism, dispărut fără urmă. Poliția cere ajutorul cetățenilor

Libertatea acum 5 ore
Un adolescent în vârstă de 17 ani, din București, diagnosticat cu tulburare din spectrul autist, a dispărut fără urmă. Poliția Capitalei cere ajutorul oamenilor pentru a reuși să îl găsească. Familia băiatului a precizat că acesta a fost văzut ultim

Florin Petre, primarul din Crevedia, a fost arestat preventiv pentru trafic de persoane

Libertatea acum 8 ore
Florin Petre, primarul din Crevedia, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile de către Tribunaalul Dâmbovița, miercuri, în cadrul unui dosar de trafic de persoane.

ÎCCJ respinge cererea lui George Simion împotriva hotărârii CCR de anulare a alegerilor prezidenţiale

Mediafax acum 12 ore
„Admite excepţia necompetenţei generale a instanţelor judecătoreşti, invocată din oficiu. Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul Simion George Nicolae împotriva Hotărârii nr. 32 din data de 06 decembrie 2024 pronunţate de Curtea

Vremea

București
acum

joi

2°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

-0°/3°
vin.

-3°/2°
sâm.

-3°/3°
dum.

-0°/4°
Constanta
acum

joi

3°/6°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/7°
dum.

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-0°/2°
vin.

-1°/2°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/3°
Timisoara
acum

joi

0°/3°
vin.

0°/5°
sâm.

-0°/3°
dum.

0°/5°