Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Medicamentele, la ruleta cursului de schimb

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 30 ianuarie 2008 ·

Importatorii şi distribuitorii de medicamente au adresat Ministerului Sănătăţii o solicitare pentru recalcularea preţurilor produselor farmaceutice în conformitate cu noile rate de schimb dintre leu şi principalele valute. Deprecierea leului, cumulată cu îngheţarea preţurilor la medicamente la nivelul lunii aprilie 2007, face imposibilă continuarea importului de medicamente, care se vor mai găsi în farmacii şi spitale doar în măsura în care acestea le mai au în stoc, potrivit Asociaţiei Importatorilor şi Distribuitorilor de Medicamente (ADIM). „Deja nu mai putem susţine aceste pierderi. Dacă nu se face o recalculare a preţurilor, vom fi nevoiţi să oprim importurile pentru medicamente, care sunt în situaţia de a fi vândute sub preţul de achiziţie“, arată, într-un comunicat, Vivian Diaconescu, preşedintele ADIM. Pentru moment, importatorii cumpără medicamente de la producătorii străini la cursul de 3,8 lei/ euro şi le vând la cursul de 3,3 lei/euro, în conformitate cu preţurile maximale în vigoare. Potrivit Asociaţiei, Ministerul Sănătăţii practică „o politică de ruinare“, forţând distribuitorii de medicamente să vândă în pierdere şi refuzând să îşi asume responsabilitatea asigurării accesului populaţiei la medicamente. „În şase luni de depreciere a leului nu s-a mai făcut nici un recalcul de preţuri şi legislaţia este clară, preţurile medicamentelor se ajustează trimestrial în funcţie de cursul de schimb“, a declarat Ileana Niculescu, vicepreşedinta ADIM. În ultimii trei ani, medicamentele cu prescripţie au cunoscut reduceri de preţuri de circa 30-35%, în timp ce salariile, preţurile la utilităţi şi la carburanţi au crescut în medie cu peste 50%, se mai arată în comunicatul ADIM, preluat de Mediafax.

Până la 1 martie,

preţurile nu vor putea fi modificate În replică, Eugen Nicolăescu, ministrul sănătăţii publice, a arătat că până la 1 martie nu vor putea fi

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE: Armistiţiul dintre Israel şi Hamas a intrat în vigoare, cu întârziere din cauza negocierilor pentru eliberarea ostaticilor

News.ro acum 51 minute
O încetare a focului mult aşteptată este în curs de desfăşurare în Gaza. Armistiţiul a fost amânat cu trei ore după ce Israelul a declarat că aşteaptă ca Hamas să predea o listă cu numele ostaticilor care urmează să fie eliberaţi, dar guvernul a pri

TikTok nu mai funcţionează în SUA: ce mesaj au primit utilizatorii

Wall-Street.ro acum o ora
Reţeaua de socializare TikTok a încetat să mai funcţioneze în Statele Unite, după ce Curtea Supremă a confirmat o lege adoptată anul trecut de Congres, care obliga platforma să se disocieze de societatea-mamă, ByteDance din China, sau să fie închisă

ÎNVESTIRE TRUMP. Ce se întâmplă în ziua revenirii lui Trump la Casa Albă?

News.ro acum o ora
Donald Trump va depune luni jurământul în calitate de preşedinte al Statelor Unite, începându-şi al doilea mandat şi încununând una dintre cele mai uimitoare reveniri politice din istoria Americii, relatează Reuters. Ziua învestirii este, prin tradi

Rezultat fabulos pentru Gabi Ruse la Australian Open! Românca este în sferturi la dublu după un meci absolut incredibil

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
continuă aventura la primul turneu de Grand Slam al anului, la Australian Open. Eliminată în turul al doilea de la simplu, Ruse a obținut noaptea trecută calificarea în sferturile de finală ale competiției la dublu, fiind la un meci distanță de a eg

Oficial Hamas confirmă trimiterea listei cu ostaticii ce urmează să fie eliberaţi

Mediafax acum o ora
Un oficial de rang înalt al grupării Hamas a confirmat că organizaţia a trimis Israelului lista cu numele celor trei ostatici care urmează să fie eliberaţi astăzi, potrivit unor surse din mass-media palestiniană. Un oficial israelian a declarat pent

Tragerea Loto 6/49 din 19 ianuarie 2025. Report de 1,9 milioane de euro la categoria I

Libertatea acum 5 ore
Duminică, 19 ianuarie, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Numerele loto câștigătoare vor fi afișate după ora 18.30.

Donald Trump şi-ar dori să primească Premiul Nobel pentru Pace

Mediafax acum 4 ore
Donald Trump, preşedintele ales al Statelor Unite, ar fi extrem de concentrat pe câştigarea Premiului Nobel pentru Pace, potrivit unei surse din echipa sa, citată de CBS News. Această ambiţie s-a intensificat pe măsură ce Trump încearcă să finalizez

UPDATE - Intrarea în vigoare a armistiţiului din Gaza a fost amânată. Netanyahu anunţă că Hamas încă nu a prezentat lista ostaticilor ce urmează să fie eliberaţi / Atacuri israeliene în Gaza, la ora la care ar fi trebuit să intre în vigoare armistiţiul

News.ro acum 2 ore
Intrarea în vigoare a unui acord de încetare a focului între Israel şi Hamas, programată iniţial pentru duminică la 06:30 GMT (08.30), a fost amânată, deoarece Hamasul palestinian nu a prezentat încă lista ostaticilor care urmează să fie eliberaţi î

Acordul de încetare a focului în Gaza a intrat în vigoare, după o amânare inițială de 3 ore

Ziare.com acum 48 minute
Acordul de încetare a focului în Gaza a intrat în vigoare, a declarat Biroul prim-ministrului israelian într-un comunicat, după ce inițial acesta se amânase cu 3 ore, pe motiv că autoritățile israeliene nu primiseră de la Hamas lista cu prizonierii

Donald Trump a sosit la Washington, iar festivităţile de învestire au început cu un imitator al lui Elvis şi focuri de artificii - VIDEO

News.ro acum 6 ore
Preşedintele ales Donald Trump a sosit sâmbătă seara în zona Washingtonului pentru a sărbători revenirea sa la putere, înaintea unei ceremonii de inaugurare care a fost schimbată din cauza temperaturilor scăzute, relatează Reuters. Trump a zburat la

Vremea

București
acum

dum.

1°/7°
lun.

2°/9°
mar.

3°/8°
mie.

3°/7°
Iasi
acum

dum.

3°/7°
lun.

2°/11°
mar.

3°/9°
mie.

2°/7°
Constanta
acum

dum.

3°/8°
lun.

4°/7°
mar.

6°/8°
mie.

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

-0°
dum.

-2°/2°
lun.

0°/7°
mar.

2°/6°
mie.

2°/4°
Timisoara
acum

-1°
dum.

-1°/1°
lun.

-1°/5°
mar.

2°/6°
mie.

2°/5°