Valoarea produsă de un muncitor român a fost, anul trecut, de 13 dolari pe oră, în timp ce un bulgar a produs de 14,1 dolari pe oră. Anul acesta, însă, productivitatea muncii în companiile autohtone va creşte cu 4,9%, de peste trei ori faţă de media UE. Un studiu publicat recent de către organizaţia americană The Conference Board arată că PIB-ul produs, în 2007, în medie, de un muncitor ungur a fost de aproape 25 de dolari pe oră, şi de peste 32 de dolari, în cazul s
Valoarea produsă de un muncitor român a fost, anul trecut, de 13 dolari pe oră, în timp ce un bulgar a produs de 14,1 dolari pe oră. Anul acesta, însă, productivitatea muncii în companiile autohtone va creşte cu 4,9%, de peste trei ori faţă de media UE.
Un studiu publicat recent de către organizaţia americană The Conference Board arată că PIB-ul produs, în 2007, în medie, de un muncitor ungur a fost de aproape 25 de dolari pe oră, şi de peste 32 de dolari, în cazul slovenilor. Diferenţa este mult mai mare dacă ne referim la statele dezvoltate din Europa. Un italian produce peste 45 de dolari pe oră, un german, aproape 50, iar un norvegian, peste 70 de dolari pe oră.
În cele mai dezvoltate 15 ţări ale Uniunii Europene, creşterea productivităţii a fost anul trecut de 1,3%, iar în acest an va încetini până la 1%, în condiţiile în care analiştii de la Conference Board apreciază că este nevoie ca ritmul să se situeze la peste 2% numai pentru a se menţine standardul de viaţă a populaţiei.
În Germania, s-a înregistrat o creştere a produsului intern brut de 2,6%, dar cea mai mare parte a acesteia se datorează majorării numărului de ore lucrate, la nivelul economiei naţionale, cu peste 1,6%. Şi în ţări ca Franţa, Danemarca sau Spania, creşterea economică se datorează, în ultimii ani, majorării numărului de ore