Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Guvernul, impasibil la semnalele de alarmă ale Comisiei Europene

Publicat in Adevarul, miercuri 30 ianuarie 2008 · ·

UE avertizează că veniturile bugetare nu vor egala cheltuielile până în 2011, Bucureştiul nu acceptă lecţii În ultima perioadă, instituţiile financiare internaţionale au lansat mai

UE avertizează că veniturile bugetare nu vor egala cheltuielile până în 2011, Bucureştiul nu acceptă lecţii

În ultima perioadă, instituţiile financiare internaţionale au lansat mai multe avertismente privind evoluţia macroeconomică a României, cum ar fi deficitul bugetar, politica fiscală sau inflaţia. Una dintre cele mai tranşante replici la astfel de avertismente a fost lansată ieri chiar de către liderii de la Palatul Victoria, care spun că "nu se sperie" şi "nu acceptă lecţii" de la Comisia Europeană.

Cele mai ferme avertismente în privinţa deficitelor, în special în ceea ce priveşte deficitul bugetar, au venit din partea Comisiei Europene. Instituţia consideră că este improbabil ca România să echilibreze bugetul până în 2011 şi cere reduceri mai ample ale deficitului în 2008 şi în anii următori. În replică, premierul Călin-Popescu Tăriceanu a spus că nu acceptă lecţii pe această temă din partea CE, precizând că guvernul va utiliza la maximum plafonul deficitului bugetar de 3% din PIB.

Cu deficitul la maximul permis

"Interesul ţării mele este ca, în această perioadă, să ne dezvoltăm cât mai mult pentru a recupera decalajul. Este evident că voi încerca să utilizez la maximum deficitul sau plafonul de deficit bugetar disponibil, de 3%. Nu pot să-mi permit să merg cu deficite mai mici când există o nevoie imperioasă de dezvoltare a infrastructurii şi de lucrări pe domenii ca mediul şi agricultura", a spus Tăriceanu, subliniind că "între Comisie şi România nu există o relaţie ca între forul tutelar şi autorităţi subordonate".

"Să fie clar, suntem parteneri", a mai spus Tăriceanu. El a arătat că filosofia guvernului este una a dezvoltării şi a invest

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Șoșoacă îi cere lui Călin Georgescu postul de prim-ministru în schimbul susținerii pentru turul II

HotNews acum 51 minute
Preşedintele Partidului S.O.S. România, eurodeputatul Diana Şoşoacă, a declarat, luni, în cadrul unei întâlniri electorale la Focşani, că îl va susţine pe candidatul independent Călin Georgescu în al doilea tur de scrutin pentru prezidenţiale dacă a

Un bărbat care a ameninţat că va sparge cu barosul statuile din Timişoara pentru că nu sunt româneşti, amendat de Poliţie / El a sunat la 112 să anunţe că a fost dat afară din instituţia unde a făcut ameninţările

News.ro acum 2 ore
Un bărbat de 47 de ani a intrat în sediul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Timiş şi a ameninţat că va sparge cu barosul toate statuile din Timişoara pe motiv că nu sunt româneşti. El a fost dat afară din instituţie, dar a sunat la Poliţie şi a ceru

Procurorul special Jack Smith renunţă la cele două cazuri penale federale împotriva lui Donald Trump înainte de învestirea preşedintelui ales

News.ro acum 44 minute
Procurorii au renunţat luni la cele două cazuri penale federale împotriva lui Donald Trump, două dosare judiciare separate, înclinându-se în faţa realităţii că acestea nu vor fi finalizate sau nu vor continua înainte ca Trump să revină la Casa Albă

Poli Iași a remizat cu FC Botoșani, iar Emil Săndoi a declarat: „Nu știu cum”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Emil Săndoi, antrenorul de la Poli Iași, a declarat la finalul că echipa sa trebuia să câștige partida.

UPDATE - O bucată din tavanul unei săli de clasă a căzut peste doi elevi, în timpul cursurilor, la Târgu Mureş/ Cei doi copii, un băiat şi o fată, răniţi, el fiind transportat la spital/ Clasa, evacuată/ Poliţia face cercetări

News.ro acum 8 ore
O bucată din tavanul unei săli de clasă de la o şcoală din Târgu Mureş a căzut, luni, peste doi elevi, în timpul cursurilor. Cei doi copii, un băiat şi o fată, în vârstă de aproximativ 13 ani, au fost răniţi, fiind evaluaţi de cadrele medicale. Ulte

Autorităţile din Germania întocmesc o listă de buncăre şi adăposturi care ar putea fi folosite în cazul unui atac

News.ro acum 3 ore
Autorităţile germane au anunţat luni că sunt în curs de întocmire a unei liste de buncăre şi adăposturi în care populaţia s-ar putea refugia în cazul unui atac, relatează AFP. Acestea speră să crească numărul buncărelor şi al adăposturilor pe fondul

Marius Tucă Show, RECORDURI de audiență în cele peste 14 ore de LIVE din noaptea „de infarct” a numărătorii voturilor la prezidențiale

Cancan acum 3 ore
Ediția specială de duminică, 24 noiembrie a emisiunii Marius Tucă Show a atins noi recorduri de audiență în cele 14 ore de live non-stop pe Youtube și peste 13 ore de live pe TikTok. Marius Tucă și invitații său au fost alături de români în noaptea

RAR Staţiile ITP autorizate pot efectua inspecţia tehnică prin înregistrare manuală

Ziua Constanta acum 8 ore
Staţiile de inspecţie tehnice autorizate, care au solicitări din partea clienţilor, pot efectua inspecţia tehnică prin înregistrare manuală, iar la reluarea funcţionării aplicaţiei informatice respectivele verificări vor fi înregistrate în aplicaţi

Trei pârtii vor fi deschise, joi, la Sinaia

G4Media acum 3 ore
Trei pârtii de dificultate medie vor fi deschise joi, 28 noiembrie, în golul alpin la Sinaia, fiind pentru prima dată în ultimii şase ani când în această staţiune se poate schia la finalul lunii noiembrie, transmite Agerpres. Directorul Transport Ur

Victor Negrescu a preluat comunicarea politică a PSD. Ciolacu: „Pe mine o să mă găsiți la Guvern, pe autostrăzi sau în fabrici”

HotNews acum 3 ore
Europarlamentarul Victor Negrescu va comunica politic, după ce Marcel Ciolacu a demisionat în urma rezultatului slab la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. Marcel Ciolacu a precizat după şedinţa conducerii PSD că decizia a fost luată

Vremea

București
acum

lun.

2°/7°
mar.

2°/7°
mie.

3°/6°
joi

5°/10°
Iasi
acum

-1°
lun.

-1°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

1°/5°
joi

3°/9°
Constanta
acum

-3°
lun.

-3°/6°
mar.

-1°/7°
mie.

4°/8°
joi

5°/9°
Cluj-Napoca
acum

lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

4°/6°
joi

3°/8°
Timisoara
acum

lun.

3°/9°
mar.

3°/8°
mie.

3°/8°
joi

6°/12°