Autorităţile de la Berna şi cele de la Bruxelles au convenit asupra unui protocol de extindere a liberei circulaţii pentru România şi Bulgaria, care prevede o perioadă tranzitorie de şapte ani, relatează „Le Temps”, citat de Mediafax. Cu toate acestea, pe parcursul acestor ani există posibilitatea limitării fluxului de imigranţi provenind din cele două ţări, în cazul în care numărul mare al muncitorilor români şi bulgari ar destabiliza piaţa muncii elveţiană.
PUNCTE DIFERITE LEGATE DE ÎNCEPUTUL PERIOADEI TRANZITORII
Această perioadă va începe odată cu ratificarea protocolului, care ar putea avea loc după referendumul programat în primăvara lui 2009. Principalele puncte de negociere în privinţa acestui acord au fost data demarării acestei perioade tranzitorii, UE preferând data aderării celor două ţări, iar Elveţia pe cea a ratificării protocolului, şi asupra perioadei pe parcursul căreia ar putea fi activată o clauză de salvgardare în cazul unui aflux de imigranţi - cinci sau trei ani.
În acest caz, opţiunea avută în vedere de UE, respectiv perioada de trei ani, a fost cea reţinută în protocol. Potrivit Le Temps, soluţia pare să convină atât Bulgariei, cât şi României, întrucât o perioadă tranzitorie începând cu 1 ianuarie 2007 ar fi implicat posibilitatea de impunere a unei clauze de salvgardare timp de cinci ani. Pe de altă parte, această soluţie ar fi putut fi adoptată şi de alte state, situaţie pe care nu o doreau nici Sofia, nici Bucureştiul. Următoarea etapă este parafarea documentului de către Elveţia şi UE, care ar trebui să aibă loc până la jumătatea lui februarie.
MAI MULTE PERMISE PENTRU ROMÂNI
Potrivit site-ului Swissinfo.org, în cazul în care calendarul va fi respectat, Berna va putea emite (exact ca şi în prezent) un număr fix de autorizaţii de sejur pentru români şi bulgari. În cursul acestei perioade, numărul permiselor d