Anul acesta, la Forumul economic de la Davos (Elvetia), care aduce impreuna cei mai importanti actori ai scenei politico-economice a planetei, a fost prezent si dl Ali Babacan, ministrul de Externe al Turciei. Se stie ca aceasta mare tara solicita sa intre in Uniunea Europeana. Se stie, de asemenea, ca aderarea Turciei are, in interiorul Uniunii, multi partizani (printre care si Romania oficiala), dar si opozanti. De pilda presedintele Frantei, Sarkozy, care doreste doar un statut special de asociere cu Turcia, lucru pe care aceasta il refuza.
Dl Babacan a spus, la Davos, ca Uniunea Europeana nu trebuie sa devina un club al crestinilor. Misiunea ei ar trebui sa fie aceea de-a uni tari cu traditii diferite, a declarat ministrul. Domnia sa pare intr-adevar a fi atins o problema extrem de delicata. Caci, inainte de-a sti daca UE trebuie sa fie acel "club crestin" pe care nu-l agreeaza ministrul turc, avem obligatia sa ne intrebam in ce masura UE este sau nu o entitate crestina.
Se stie ca proiectul de Constitutie europeana, la care s-a renuntat de altminteri (datorita votului negativ al francezilor si olandezilor), nu mentiona radacinile crestine ale Europei, care sunt totusi o realitate istorica incontestabila. E adevarat, neincluderea acestei specificari nu a fost cauza respingerii Constitutiei in referendumurile respective din Franta si Olanda. Dar ceea ce se stie este ca, in comisiile pregatitoare ale mult prea complicatului proiect, discutia asupra fundamentelor istorice si culturale ale Europei a fost vie, insa a dat castig de cauza acelora care au optat pentru abtinerea de la orice mentionare a traditiei religioase.
Aceasta tacere asupra sursei crestine este un neadevar, inca si mai mult decat o eroare. Pe teritoriul Europei de azi, atat de diversa (cultural, etnic, ca nivel de dezvoltare), crestinismul este singurul factor comun. Tradi
