Sică Puşcoci a ajuns şi el azi la DNA în „Dosarul fotbalului”. După ce a stat 40 de minute cu procurorii, acesta a declarat:
„Nu mi s-au adus la cunoştinţă învinuirile, sincer să fiu sînt de acord cu acest dosar şi este binevenit. Îmi doresc să trăiesc liniştit după 10 ani de certetări. Am două scoateri penale pentru Dulca şi Ioan Arhire. Nu am nici o treabă cu Borcea şi fraţii Becali. Am dat aici peste nişte oameni foarte civilizaţi".
Avocatul lui Puşcoci, Mihail Cămărescu, a refuzat să dea declaraţii până la clarificarea situaţiei: "În condiţiile în care nu s-a comunicat pînă în prezent fapta concretă pentru care este învinuit şi încadrarea juridică, înţelegem să nu facem nici un fel de declaratii. Domnul procuror a fost de acord cu cererea noastră şi după acestea vom vedea ce se va întîmpla". Sică Puşcoci a ajuns şi el azi la DNA în „Dosarul fotbalului”. După ce a stat 40 de minute cu procurorii, acesta a declarat:
„Nu mi s-au adus la cunoştinţă învinuirile, sincer să fiu sînt de acord cu acest dosar şi este binevenit. Îmi doresc să trăiesc liniştit după 10 ani de certetări. Am două scoateri penale pentru Dulca şi Ioan Arhire. Nu am nici o treabă cu Borcea şi fraţii Becali. Am dat aici peste nişte oameni foarte civilizaţi".
Avocatul lui Puşcoci, Mihail Cămărescu, a refuzat să dea declaraţii până la clarificarea situaţiei: "În condiţiile în care nu s-a comunicat pînă în prezent fapta concretă pentru care este învinuit şi încadrarea juridică, înţelegem să nu facem nici un fel de declaratii. Domnul procuror a fost de acord cu cererea noastră şi după acestea vom vedea ce se va întîmpla".