Mesajul a fost trimis. Multumesc!

România va trimite la CE proiecte de finanţare a autostrăzilor

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 30 ianuarie 2008 ·

În primul semestru al acestui an, Ministerul Transporturilor va trimite Comisiei Europene (CE) primele proiecte de finanţare, din fonduri structurale, a construcţiei tronsoanelor de autostradă, a declarat ieri ministrul de resort, Ludovic Orban. Acesta a mai precizat că la preluarea portofoliului de ministru proiectele pentru lucrările mari de infrastructură care pot fi finanţate din fonduri europene erau în mare întârziere. Potrivit lui Orban, în perioada următoare vor fi făcute aplicaţii pentru proiecte de reabilitare, dar de dimensiuni mai mici. Cel mai important proiect al Ministerului Transporturilor în acest început de an este proiectarea şi construcţia tronsonului de autostradă Cernavodă - Constanţa. Acesta va avea aproximativ 52 de kilometri şi va fi împărţit în două sectoare, Cernavodă - Medgidiaa (19 km) şi Medgidia - Constanţa (32 km), iar valoarea proiectului este estimată la 400 de milioane de euro. Primul tronson va avea două pasaje peste autostradă şi 12 viaducte, iar pe cel de-al doilea vor fi amenajate patru pasaje, un nod rutier şi câte două viaducte şi poduri. Contractul de proiectare şi execuţie este estimat că va fi semnat până la sfârşitul lunii februarie, perioada de execuţie a lucrărilor fiind de 24 de luni, începând cu luna martie a acestui an. După ce licitaţia a fost amânată de pe 4 ianuarie pe 17 ianuarie pentru a da posibilitatea tuturor reprezentanţilor companiilor interesate să se întoarcă din concediu, Compania de Autostrăzi a primit 27 de oferte preliminare din partea a 24 de firme din Franţa, Germania, Grecia, Israel, Italia, Austria, Portugalia, Spania şi Turcia. Din păcate, nici o firmă românească nu a putut participa la licitaţie din cauza condiţiilor dure impuse de Banca Europeană de Investiţii. Pentru a participa, ofertanţii trebuie să fi construit în ultimii şase ani cel puţin două autostrăzi, să fi avut cel puţin două proiecte

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România joacă, miercuri, cu Slovacia, meciul decisiv pentru calificarea în optimi la Euro-2024. Partida are loc de la ora 19.00, la Frankfurt

News.ro acum 5 ore
Naţionala României joacă, miercuri, cu Slovacia, meciul decisiv pentru calificarea în optimi la Euro-2024. Partida din grupa E are loc de la ora 19.00, la Frankfurt. Meciul va fi transmis de Pro TV. Tot de la aceeaşi oră se va disputa şi partida Bel

Echipa naţională, mesaj de Ziua Drapelului Naţional: De Ziua Drapelului, dăm totul pentru ROMÂNIA!

News.ro acum o ora
”De Ziua Drapelului, dăm totul pentru ROMÂNIA!”, este mesajul postat de contul de Facebook al echipei naţionalei, care joacă, miercuri, cu Slovacia, pentru calificarea în optimi la Euro-2024. În postarea menţionată, căpitanul Nicolae Stanciu, Ianis

Marcel Ciolacu: Sub culorile Drapelului Naţional, generaţii de români au luptat pentru independenţă, suveranitate, unitate şi democraţie, valori în care credem cu tărie

News.ro acum 50 minute
Premierul Marcel Ciolacu transmite, miercuri, că sub culorile Drapelului Naţional, generaţii de români au luptat pentru independenţă, suveranitate, unitate şi democraţie, valori în care credem cu tărie. Să rămânem uniţi în jurul acestui simbol al id

Avertizări ANM: Cod galben de instabilitate atmosferică în 9 judeţe şi de caniculă în 9 judeţe şi în Capitală

Mediafax acum 45 minute
Sunt vizate de avertizarea de instabilitate atmosferică judeţele Bihor, Cluj, Alba, Hunedoara, Arad, Timiş, Caraş-Severin, Mehedinţi şi Dolj. Instabilitatea atmosferică se va manifesta prin averse torenţiale, intensificări ale vântului (rafale în ge

INS: 60,1% din populaţia rezidentă a României era conectată la sistemele de canalizare în anul 2023

News.ro acum o ora
Un număr de 11.415.029 locuitori aveau locuinţele conectate la sistemele de canalizare, în 2023, reprezentând 60,1% din populaţia rezidentă a României, cu 174.369 persoane mai mult decât în anul 2022, arată datele Institutului Naţional de Statistică

Canadienii atacă decizia favorabilă României, în dosarul Roșia Montană. Gabriel Resources nu renunță să solicite despăgubiri de miliarde de dolari

Ziare.com acum 2 ore
Gabriel Resources, acţionarul majoritar al Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), dezvoltatorul proiectului minier aurifer omonim blocat, a decis să solicite, conform datelor analizate de Profit.ro, anularea deciziei favorabile României din procedur

Mesajul lui Klaus Iohannis, de Ziua Drapelului Național „Drapelul ne reaminteşte de valorile fundamentale ale naţiunii noastre“

Ziua Constanta acum 16 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, miercuri, 26 iunie 2024, un mesaj de Ziua Drapelului Naţional,. Acesta a subliniat apartenenţa României la NATO, UE şi ONU şi a evocat nevoia de unitate. "26 iunie, Ziua Drapelului Naţional, are o însemnătat

Un stat european elimină taxa pe uleiul de măsline. Care este motivul

Adevarul acum o ora
După ce s-a confruntat deseori cu furturi din supermarketuri în ciuda măsurilor de securitate adoptate, dar și falsificări grosolane, un stat european a decis să elimine taxa pe uleiul de măsline.

Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă: Sub culorile tricolorului stau poveştile tuturor celor care au construit România de astăzi

News.ro acum 46 minute
Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, afirmă miercuri, de Ziua Drapelului, că sub culorile tricolorului stau poveştile tuturor celor care au construit România de astăzi. ”Sub culorile tricolorului stau poveştile tuturor celor care au construit Româ

Coreea de Nord a testat o rachetă în largul coastei sale de est, dar aceasta a explodat în aer

News.ro acum 3 ore
Coreea de Nord a testat, miercuri, ceea ce părea a fi o rachetă hipersonică în largul coastei sale de est, dar aceasta a explodat în aer, a declarat armata Coreei de Sud, transmite Reuters. Racheta a fost lansată din apropierea capitalei Phenian, a

Vremea

București
acum

27°
mie.

20°/33°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/35°
Iasi
acum

24°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

19°/32°
sâm.

20°/32°
Constanta
acum

28°
mie.

20°/28°
joi

19°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

24°
mie.

18°/28°
joi

17°/29°
vin.

16°/28°
sâm.

18°/27°
Timisoara
acum

27°
mie.

19°/33°
joi

18°/32°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°