Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Florin Costea poate juca pe postul lui Mutu

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 30 ianuarie 2008 ·

Secundul lui Victor Piţurcă susţine că unii componenţi ai Ştiinţei sunt în atenţia selecţionerului, iar convocarea în lotul pentru Euro 2008 depinde şi de forma sportivă de moment a jucătorilor.

- Pentru meciul-test cu Israel de pe 6 februarie au fost anunţaţi doar stranierii. Când vor fi cunoscuţi şi cei din campionatul intern?

- Există un lot lărgit privind mulţi jucători care activează în campionatul intern, iar cei care vor fi convocaţi pentru acest meci de verificare cu naţionala Israelului vor fi cunoscuţi zilele acestea, probabil joi sau vineri. Pentru stranieri au fost trimise telegramele de convocare, dar sunt unele probleme în privinţa celor 11 jucători convocaţi, motiv pentru care n-ar fi exclus ca numărul celor din campionatul intern să fie suplimentat.

- În lotul lărgit se află şi jucătorul Universităţii, Florin Costea, ce şanse are să fie convocat de Victor Piţurcă pentru acest amical cu Israel?

- Eu nu pot răspunde astăzi (ieri - n.r.) la această întrebare, decizia finală aparţine selecţionerului Victor Piţurcă. Ştiu doar că s-a întocmit un lot lărgit pentru jucătorii aflaţi în vizorul echipei naţionale A, iar printre aceştia figurează şi Florin Costea. N-ar fi exclus ca vineri să fie şi Costea printre cei convocaţi. Personal, m-aş bucura. El poate juca pe postul lui Mutu, atacant.

Mai mulţi fotbalişti de la Craiova sunt în atenţia noastră

- Craiova a început să fie şi în vizorul echipei naţionale A.

- Aşa este. Florin Costea n-ar fi o premieră. Au mai fost convocaţi la echipa naţională, în diferite etape, Dorel Stoica, Mircea Bornescu, Mădălin Ciucă, Mihai Dina. Porţile naţionalei sunt deschise tuturor. Totul depinde numai de evoluţiile jucătorilor. Acest retur din 2008 este foarte important pentru toată lumea, deoarece o prestaţie foarte bună ar putea propulsa nume noi în lotul naţionalei. Se pot î

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elena Udrea va fi eliberată din penitenciar

HotNews acum o ora
Fostul ministru al Turismului Elena Udrea, condamnată la 6 ani de închisoare în dosarul Gala Bute, va fi eliberată condiționat, după ce a executat 3 ani și 10 luni de închisoare, ea decis joi Tribunalul Prahova, potrivit Antena3 CNN. Decizia instanț

CCR respinge prima sesizare făcută de președintele Nicușor Dan privind legea de combatere a antisemitismului și xenofobiei

Ziua Constanta acum 33 minute
Curtea Constituțională a României a respins, astăzi, 17 iulie 2025, sesizarea președintelui Nicușor Dan în legătură cu Legea privind unele măsuri pentru combaterea antisemitismului și xenofobiei, conform deciziei CCR. Iată ce spune Curtea Constituți

Nicușor Dan va efectua o vizită oficială la Berlin, unde va discuta cu Friedrich Merz și președintele Germaniei

Adevarul acum 34 minute
Președintele Nicușor Dan va efectua, vineri, 18 iulie 2025, o vizită oficială în Germania, unde va discuta cu președintele și cancelarul țării. De asemenea, va participa la o întâlnire cu afaceriști germani, dar și cu reprezentanți ai comunității ro

EXCLUSIV DINAMO, azi de la ora 17.00. O altă perspectivă despre incidentele de la Miercurea Ciuc și ce urmează să se întâmple la meciul cu Botoșani!

Cancan acum 40 minute
Alexandru Brădescu și Cătălin Mureșanu vin cu detalii despre incidentele de la Miercurea Ciuc. Perspective noi și ce ar fi trebuit să facă forurile fotbalului românesc! Discutăm despre jocul echipei problemele din lot: un transfer care nu poate să j

INHGA Cod galben și portocaliu de inundații în mai multe județe, printre care Constanța și Tulcea

Ziua Constanta acum o ora
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis pentru astăzi, 17 iulie 2025, o avertizare Cod portocaliu de viituri, valabilă până vineri la prânz, pe râuri din 15 județe. Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a

VIDEO „Ne-a lovit o tragedie”: Zeci de oameni uciși de un incendiu la un centru comercial din Irak

HotNews acum 3 ore
Aproximativ 50 de persoane au murit în incendiul care a avut loc în cursul nopții, potrivit guvernatorului regiunii Wasit, Mohammed Jameel Al-Mayahi, potrivit CNN. Oficiali medicali citați de agenția de presă AFP au declarat că 55 de persoane au mur

Primul stat american care îşi deschide o reprezentanță economică în România

HotNews acum o ora
Arizona devine primul stat american care îşi deschide o reprezentanță economică în România, iar legislativul statului face prima alocare de fonduri pentru biroul de la București. Anunțul a fost făcut joi de Ambasada României în SUA, care spune că în

VIDEO Selly, după incidentele de la „Beach, Please”: „Asta e muzica pe care o ascultă copiii voştri! Eu n-aş vrea să trăiesc într-o ţară în care revine cenzura!”

HotNews acum 28 minute
Selly, pe numele său real Andrei Șelaru, co-organizator al Festivalului „Beach, Please!”, răspunde acuzațiilor din spaţiul public privind promovarea, la acest eveniment, a consumului de droguri şi a muzicii cu versuri violente sau sexuale: „Muzica h

Noul prim-ministru al Ucrainei a fost aprobat de Parlament. Iulia Svîrîdenko anunţă un audit complet al cheltuielilor publice

News.ro acum 31 minute
Parlamentul Ucrainei a votat joi numirea Iuliei Svîrîdenko în funcţia de prim-ministru al ţării, au anunţat parlamentarii pe reţelele sociale, relatează Reuters. Potrivit mai multor parlamentari, 262 dintre ei au votat pentru Svîrîdenko, o majoritat

Oana Țoiu despre bugetul UE: Vedem o provocare pentru România

Mediafax acum 2 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a prezentat propunerea de buget pentru perioada 2028-2034. Documentul prevede între altele comasarea agriculturii cu domeniul coeziunii, lucru care a provocat nemulțumirea Parlamentului European. Ș

Vremea

București
acum

30°
joi

19°/31°
vin.

14°/30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

28°
joi

19°/28°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/28°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

28°
joi

20°/28°
vin.

18°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

24°
joi

15°/24°
vin.

13°/23°
sâm.

14°/27°
dum.

18°/31°
Timisoara
acum

18°
joi

15°/20°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/32°
dum.

19°/37°