Drumul Judeţean 182, din faţa casei deputatului Mircea Man, va fi şosea naţională. Sursa: Angela Sabău
Din primăvară, Drumul Judeţean 182, care face legătura între Baia-Mare şi Târgu Lăpuş, ar putea deveni drum naţional dacă guvernul acceptă cererea Consiliului Judeţean Maramureş. Autorităţile judeţene maramureşene motivează această solicitare prin faptul că investiţiile necesare transformării drumului cu pricina într-unul naţional ar scurta distanţa dintre Baia-Mare şi Cluj-Napoca. Coincidenţă sau nu, Drumul Judeţean 182 trece şi prin faţa casei deputatului Mircea Man, preşedintele PD-L Maramureş, din localitatea Rohia.
„Am pus şi eu umărul la această realizare“
Drumul Judeţean 182 face legătura între Baia-Mare şi oraşul Târgu Lăpuş, iar mai departe tranzitează judeţul Sălaj. Deşi a fost întreţinut anual, la şase kilometri de Târgu Lăpuş, mai exact din localitatea Rohia, drumul seamănă mai degrabă cu o uliţă decât cu o şosea judeţeană. Paradoxal, la doar câţiva metri de drumul ce urmează a fi declarat de interes naţional se află şi locuinţa din Rohia a deputatului PD-L de Maramureş, Mircea Man.
„Am pus şi eu umărul la această realizare, însă ideea a aparţinut consiliului judeţean. Nu vorbim de Mircea Man, ci vorbim de interesul cetăţenilor din zonă. Statutul de drum naţional nu va face decât să reabiliteze zona, cu un potenţial turistic foarte mare“, susţine deputatul.
Avantaje economice pentru primărie
Primarul din Târgu Lăpuş, Mitru Leşe (PD-L), consideră binevenită această schimbare deoarece primăria sa va scăpa de cheltuielile de întreţinere a drumului respectiv.
„Sigur că-mi convine drumul naţional pentru că Ţara Lăpuşului a rămas o zonă izolată, fără cale ferată, fără un drum important. Aşa o să ne vadă lumea, vor putea veni turiştii nu doar să vadă Mănăstirea Rohia şi