Trebuie ca povestea de dragoste dintre Manon Lescaut si cavalerul Des Grieux, devenita celebra in Europa secolului al XVIII-lea datorita nuvelei Abatelui Prévost, l-a cucerit total pe Giaccomo Puccini, caci, in 1890, cind a inceput lucrul la opera Manon Lescaut, Puccini avea cel putin doua motive serioase sa caute alt subiect. In primul rind, alte doua opere pe exact acelasi subiect si cu exact aceleasi personaje fusesera recent compuse si se cintau in mod obisnuit in circuitul liric al timpului: Manon Lescaut de Daniel François Auber (premiera in 1856) si Manon de Jules Massenet (premiera in 1884).

In al doilea rind, in 1890, Puccini era un ilustru necunoscut, cu serioase dificultati financiare si in mare nevoie de succes. Intr-o asemenea situatie, nu alegi o poveste transpusa deja pe muzica de altii in variante care se intimpla sa si fie in plina actualitate. Totusi, Puccini a simtit potentialul povestii si, mai ales, a avut intuitia ca va putea exprima componistic aceasta poveste mai puternic si mai articulat decit ceilalti doi. Nu a gresit. Cu Manon Lescaut, Puccini a dat lovitura. La data premierei, in 1893, Puccini avea 35 de ani si a gasit succesul pe care il cauta de citiva ani. Dupa Manon Lescaut, cariera curge din succes in succes, iar numele sau va urca tot mai stralucitor in Panteonul marilor compozitori de opera, pina la statutul pe care il are si astazi.

Pentru Puccini, asadar, Manon Lescaut a fost inceputul fericit.

Cumva in raspar cu ceea ce a insemnat in biografia lui Puccini, aceasta opera vorbeste despre o mare inadecvare. Personajul principal, tinara Manon Lescaut, are, la inceputul operei, 15 ani si o mare problema. In actul I o gasim in drum spre manastire, acolo unde tatal ei decisese sa o trimita din pricina comportamentului ei cam extravagant si ea, evident, stie bine ca nu acolo e locul ei. Va fugi la Paris