La doi ani şi jumătate de la izbucnirea poveştii care îngrozea întreaga lume, cazul „Tanacu“ s-a încheiat în sala de judecată.
Verdictul magistraţilor: 28 de ani de închisoare, suma pedepselor primite de cei cinci protagonişti ai exorcizării. Astfel, dacă Daniel Corogeanu a fost trimis în spatele gratiilor 7 ani, fosta maică-stareţă de la Tanacu a primit 6 ani de închisoare, iar alte trei măicuţe câte cinci ani fiecare. Cei cinci au fost găsiţi în locuinţa lor de lângă localitatea vasluiană Portari. Din cauza drumului foarte prost, poliţiştii au fost nevoiţi să meargă pe jos aproximativ trei kilometri.
După ce au tratat cu poliţiştii, au primit aprobarea să facă cei trei kilometri până la duba poliţiei în maşina personală, un jeep cu număr de Vaslui. Nici Corogeanu şi nici măicuţele nu au vrut să vorbească cu presa, ferindu-se să fie fotografiaţi. Costel Poienescu, comandantul Penitenciarului Vaslui, a făcut o declaraţie scurtă, precizând doar că Daniel Corogeanu şi măicuţele vor fi trataţi ca şi ceilalţi deţinuţi, călugărul urmând să fie tuns şi bărbierit regulamentar.
Între timp, avocata celor cinci a anunţat că este dispusă să meargă până la Curtea Europeană pentru a-i apăra pe clienţii săi. Cazul „Tanacu“ s-a declanşat pe 17 iunie 2005, când s-a aflat că sora Irina Cornici, 23 de ani, s-a stins din viaţă în chinuri groaznice, după ce trei zile a stat legată pe o cruce, fără mâncare şi fără apă. Preotul şi măicuţele au susţinut că „tratamentul“ aplicat a fost unul de exorcizare.