Taxa de prima inmatriculare ar trebui sa devina studiu de caz in facultatile de Stiinte politice, la masteratele de guvernare sau de politici publice. Ar fi exemplul perfect despre cum se iau decizii politice dupa ureche, in functie de interese opace, in mod incoerent si fara logica.
In ceea ce priveste fundamentarea deciziei de a se introduce aceasta taxa, in mod evident nu a existat nici un studiu, nu s-au facut prospectii (altele decit cea financiara), „masura“ nejustificindu-se prin nici o politica publica de o anume coerenta.
Initatorii voiau o taxa care sa protejeze interesele operatorilor de pe piata de automobile din Romania. Evident, protectionismul, desi aplicat in cele mai inventive forme de Uniunea Europeana, nu este acceptat la nivelul pietei unice, din care Romania face parte. La rindul ei, Uniunea practica forme ascunse de protectionism (standarde de calitate, reguli legate de provenienta bunurilor, proceduri de achizitii) fata de cei din afara sa, dar in interior nu lasa loc de tocmeala. Asa ca era evident ca se va autosesiza in fata masurii protectioniste luate de Cabinetul Tariceanu.
Bilciul a inceput cind i s-au atribuit acestei taxe conotatii de taxa de mediu. Argumentele promotorilor au balansat in functie de moment si de vorbitor. Ba ca e o masura fiscala care sa protejeze industria autohtona, ba ca va proteja sanatatea oamenilor, ba ca e o taxa care sa previna invazia hirburilor, ba ca e o taxa europeana care sa contribuie la atingerea obiectivelor de mediu, ba ca este o simpla taxa necesara inmatricularii automobilelor, ba ca este o taxa pe poluare si fel de fel de comunicari haotice. Evident, principiile care stau la baza variantelor de mai sus sint total diferite. Intr-o tara normala unde fiscalitatea nu este la cheremul unui Voda, taxele trebuie sa se bazeze pe principii. Iar in functie de aceste principii t
