De cind am citit jurnalul on-line al lui Florin Lazarescu, n-am mai gasit altul atit de bun. Asta pina am descoperit, recent, jurnalul lui Adrian Buz. Ma refer la un jurnal on-line propriu-zis, nu la un blog care se vrea a fi cind jurnal, cind postare de anunturi, cind publicitate la evenimente, cind autoreclama la cartile proprii. Adrian Buz face a-buz de sine si ii iese un captivant jurnaldeabuz.blogspot.com.
N-ar fi rau ca si alti scriitori sa „abuzeze“ mai mult de ei insisi atunci cind semneaza un blog cu aspiratii literare in spatiul electronic. Grafica mi-a atras atentia, de asemenea: un scris caligrafic pe un background al petelor fulgurante de culoare, un soi de graffiti pe un „zid moale“ ca o fictiune, dar virtual de data aceasta. Intr-un ocean de bloguri care mai de care cu un design plat, cind vezi o grafica reusita si originala, nu poti sa nu te entuziasmezi. Majoritatea scriitorilor nu dau importanta prea mare imaginii propriului blog. E ca si atunci cind nu-ti pasa de coperta cartii si te axezi exclusiv pe continutul paginilor. De-ar avea si unii scriitori de pe bloguri imaginatia vizuala a Simonei Popescu cind e vorba de formele exuviale din lumea subacvatica a netului!...
Blogul lui A. Buz isi este autosuficient: nu prezinta un catalog de linkuri, nici comentarii, ci doar data exacta a postarii. Initial, mi-am zis ca e o forma de autism al blogurilor, o boala a neadaptarii la „era intercomunicarii“, o absenta a interactivitatii intr-un mediu care ar trebui sa promoveze tocmai interactivitatea. Dar, incepind sa citesc, mi-am dat seama ca blocarea feedbackului de la cititori e o incercare de „a-i pastra aerul de autenticitate“, desi autorul marturiseste ca „orice jurnal e o mare ipocrizie“. Insemnarile nu curg unele din altele cu sens, ci, dimpotriva, sint sincopate de parca sari dintr-un hop narativ in altul, fara punti, exis
