O abordare simplistă a saturat media zilele acestea: cei care au contractat un credit în euro vor plăti mai mult. Chiar bancherii au vorbit primii despre riscul ca deprecierea leului să provoace băncilor pierderi din nereturnarea creditelor.

O abordare simplistă a saturat media zilele acestea: cei care au contractat un credit în euro vor plăti mai mult. Chiar bancherii au vorbit primii despre riscul ca deprecierea leului să provoace băncilor pierderi din nereturnarea creditelor. Desigur, au vorbit ca să nege: ei sunt convinşi că o majorare a creditelor neperformante nu va destabiliza sistemul.

Ce au uitat ei să spună este că deprecierea nu afectează doar cre­ditele în valută. Când ea provoacă inflaţie, scumpirea bunurilor de consum – primele ca prioritate pe lista de cheltuieli – măreşte şansele să nu se achite ratele de credit, indiferent dacă împrumuturile sunt în euro sau în lei. Pe cale de consecinţă, efectul deprecierii asupra unui debitor care a contractat un credit în valută este unul multiplicat: pe lângă majorarea cheltuielilor cu bunurile de strictă necesitate se măresc şi costurile cu ratele la bancă.

Şi fireşte că, dacă nu le mai ajung banii, oamenii nu renunţă la pâine, carne şi lapte, ci mai degrabă întârzie cu plata unor rate. Dar inflaţia n-are doar efecte directe. Ea constrânge şi banca centrală să o combată cu dobânzi mai mari, ceea ce condiţionează băncile comerciale care practică dobânzi variabile să mai bifeze un cost în dreptul celor care au luat împrumuturi în monedă naţională. Pentru cei care au preferat finanţările în euro există rating, despre care Standard and Poor’s ne-a avertizat că îl va diminua în următoarele 18-24 de luni dacă se va dovedi că alegerile au stimulat cheltuielile curente, au redus calitatea guvernării şi au intensificat presiunile inflaţioniste. Însă aici nu e vorba doar de riscul creşteri