In mai putin de o luna, leul romanesc a pierdut peste 4 procente in fata monedei europene. Euro a luat-o la galop, parca mai grabit ca niciodata, angrenind in goana lui nebuneasca preturi, dobinzi, burse, afaceri imobiliare, investitii. Analistii ne avertizeaza: "Vine criza!", iar noi privim inmarmuriti cum, incet, incet, ni se spulbera sperantele. Ne visam, ca cetateni europeni, o rotita mica, dar importanta, intr-un mega-angrenaj menit sa ne aduca prosperitatea. Cind colo, doar esecuri, temeri, aminari, reprosuri. Mai mult, am devenit atit de sensibili, incit orice adiere de vint plecata de la Bruxelles se transforma in uragan pina la Bucuresti. De un an de zile UE doar ne pedepseste, iar acum, la inceput de 2008, cind, in sfirsit, dadea si ea semne de bunavointa, vine recesiunea. Mai avem putin, poate doar citeva zile, si vom incepe sa resimtim coltii taiosi ai unei politici economice bolnave. Pentru ca, sa fie clar, in ciuda declaratiilor oficialilor - care se vor echilibrate, linistitoare -, mai mult sau mai putin justificate, scumpirile tot vor veni. Si e normal sa fim ingrijorati. Intr-un stat in care mai mult de jumatate din produsele finite sau materiile prime provin din import, intr-un stat in care comerciantii si furnizorii de servicii fac regulile impunind adaosuri uriase, intr-un stat in care guvernantii au uitat de mult pozitia verticala, lasindu-se angrenati in tot felul de lupte murdare, intr-un stat in care interesul national e ultimul pe lista, e normal sa ne facem griji despre cum vom trece peste actuala criza. Poate mult mai mult decit altii.

Iar ingrijorarea noastra e cu atit mai mare cu cit nu mai avem incredere in ei. De aceea, nici rabufnirile la scena deschisa ale premierului, cum ca nu sintem supusi ai Comisiei Europene, ci parteneri, nici acuzele presedintelui la adresa actualului Guvern, caruia, chipurile, ii datoram toata aceas