Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Judeţele din centrul României îşi împart frăţeşte banii europeni

Publicat in Buna ziua Brasov, joi 31 ianuarie 2008 ·

La începutul acestei săptămâni, la Sovata, a avut loc prima şedinţă a Comitetului Regional de Evaluare Strategică şi Corelare (CRESC) Centru, ocazie cu care a fost stabilită conducerea acestui organism important pentru aprobarea proiectelor care vor fi finanţate prin intermediul Programului Operaţional Regional.

Regiunii Centru îi revin prin acest program 483,62 milioane de euro din cele 4,4 miliarde de euro acordate de Uniunea Europeană. Potrivit preşedintelui Camerei de Comerţ şi Industrie (CCI) Braşov, Nicolae Ţucunel (foto), cele şase judeţe din regiune – Braşov, Mureş, Alba, Sibiu, Harghita şi Covasna – îşi vor împărţi frăţeşte banii. „Am căzut de acord ca fiecare judeţ să primească sume egale în fiecare an – ar reveni cam 15 milioane de euro pentru fiecare judeţ pe an”, a explicat sursa citată.

Conducerea CRESC Centru va fi asigurată prin rotaţie, la fiecare doi ani, de o echipă formată din reprezentanţii a două judeţe. „Anul acesta conducerea este asigurată de preşedinta Consiliului Judeţean Mureş, care face echipă cu Sibiul. Anul viitor, preşedinte va fi şeful Consiliului Judeţean Sibiu, urmând ca vicepreşedinte să fie şeful CJ Mureş”, a explicat Nicolae Ţucunel, care a adăugat că Braşovul va face echipă cu Harghita, urmând să conducă în perioada 2012 – 2013.

În plus, municipiul Braşov a fost desemnat ca polul urban de dezvoltare a Regiunii Centru urmând să primească majoritatea banilor acordaţi pe Axa prioritară 1 a POR, aceasta vizând acordarea de sprijin pentru dezvoltarea oraşelor în vederea creşterii calităţii vieţii locuitorilor şi crearea de noi locuri de muncă. Membrii CRESC au luat decizia ca în cazul în care pe o anumită axă de finanţare fondurile sunt mai mari decât necesarul să poată distribui sumele suplimentare către alte axe de finanţare care au nevoie de bani mai mulţi.

La începutul acestei săptămâni, la Sovata

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Turcia A fost arestat Primarul Istanbulului, principalul opozant al președintelui Erdogan. „Sute de polițiști au venit la ușa mea“

Ziua Constanta acum 55 minute
Primarul Istanbulului, Ekrem Imamoglu, considerat principalul opozant al președintelui turc Recep Tayyip Erdogan, a fost arestat miercuri dimineața, potrivit anturajului său, în timp ce mass-media locale citează o anchetă pentru corupție drept motiv

Aurul atinge un nou record înaintea deciziei de politică monetară a Rezervei Federale

Adevarul acum 16 minute
Aurul a atins miercuri un nou record, în contextul în care tensiunile din Orientul Mijlociu şi incertitudinile comerciale au crescut atractivitatea metalului galben, iar traderii aşteaptă decizia de politică monetară a Rezervei Federale americane, c

Franţa va redeschide a patra bază aeriană nucleară, în timp ce Europa se grăbeşte să se reînarmeze

News.ro acum 4 ore
Franţa va moderniza una dintre principalele baze aeriene ale ţării pentru a putea găzdui arme nucleare, a anunţat marţi preşedintele francez Emmanuel Macron, citat de POLITICO. „Baza aeriană Luxeuil este pe cale să fie modernizată într-un mod fără p

Simularea Evaluării Naţionale se încheie cu proba la limba şi literatura maternă

Ziua Constanta acum o ora
Simularea Evaluării Naționale se încheie azi, 19 martie, cu proba la limba și literatura maternă. Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației, proba va fi susținută de elevii din partea minorităților naționale, Pentru proba de limbă matern

Doliu în fotbalul românesc. A încetat din viaţă Vasile Simionaş

News.ro acum 29 minute
Clubul Politehnica Iaşi anunţă decesul fostului mare jucător şi antrenor Vasile Simionaş, considerat o legendă a fotbalului ieşean. Simionaş avea 74 de ani. “Cu adâncă durere şi regret, clubul nostru anunţă decesul fulgerător al fostului mare jucăto

Șofer beat, rănit după ce a intrat cu mașina într-un stâlp în Timișoara

Press Alert acum 52 minute
Foto: George Vărniceru / Facebook INFO TRAFIC jud. TIMIȘ Un bărbat în vârstă de 60 de ani, aflat sub influența alcoolului, a pierdut controlul mașinii pe Calea Dorobanților, din Timișoara, și s-a izbit de un stâlp de iluminat public. Circulația a fo

SUA: Un condamnat la moarte executat prin inhalare de azot, o premieră în statul Louisiana. El ceruse să fie executat de un pluton de execuție

HotNews acum o ora
Un condamnat la pedeapsa capitală din statul american Louisiana a fost executat marți seară prin inhalare de azot, o metodă folosită până atunci doar în statul Alabama și comparată de experți ai ONU cu o formă de ‘tortură’, notează AFP. Execuția lui

Toronto exclude Tesla din programul de stimulente pentru vehicule electrice, din cauza tensiunilor comerciale cu SUA

HotNews acum o ora
Toronto nu mai oferă stimulente financiare pentru achiziţionarea vehiculelor Tesla utilizate ca taxiuri sau în servicii de ride-sharing, din cauza tensiunilor comerciale cu Statele Unite, a anunţat luni primarul oraşului, Olivia Chow, transmite Reut

Emisiunile zilei de miercuri, 19 martie 2025

Ziarul Financiar acum 9 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Administrația Prezidențială a desecretizat costurile zborurilor lui Klaus Iohannis: cât au costat cele 193 de vizite externe

Wall-Street.ro acum 10 ore
Administraţia Prezidenţială a desecretizat situaţia costurilor pentru zborurile speciale efectuate pentru deplasările externe ale delegaţiilor conduse de preşedintele Klaus Iohannis, începând cu anul 2015 şi până în anul 2025. Din documentul transmi

Vremea

București
acum

mie.

-0°/9°
joi

3°/12°
vin.

5°/15°
sâm.

6°/16°
Iasi
acum

mie.

1°/10°
joi

2°/12°
vin.

5°/16°
sâm.

5°/15°
Constanta
acum

mie.

0°/8°
joi

4°/8°
vin.

5°/10°
sâm.

5°/9°
Cluj-Napoca
acum

mie.

-2°/7°
joi

0°/10°
vin.

2°/13°
sâm.

4°/12°
Timisoara
acum

-1°
mie.

-1°/8°
joi

1°/12°
vin.

3°/15°
sâm.

6°/15°