Dincolo de anvergura politicomilitară, Summitul NATO de la Bucureşti este o oportunitate uriaşă pentru firmele româneşti din zona turismului de afaceri. O miză rară, care aduce şi bani, şi prestanţă.
„Un astfel de contract e ca o carte de vizită şi atrage alte contracte, mai mari“, mărturiseş te proprietarul uneia dintre agenţiile care au participat la licitaţia organizată de MAE, în iulie 2007, pentru intermedierea cazării participanţilor la Summit. Beneficiul intermediarului rezultă din adaosul perceput la preţurile oferite de hotelieri, iar tarifele sunt achitate de fiecare delegaţie străină.
„Fantomele“ lui RisteaPriboi şi Shimon Naor
Pentru reuniunea din aprilie, bătălia s-a dat între două agenţii cu conexiuni puternice în mediile politico-diplomatice de la Bucureş ti: Vacanţa SA şi Danco Pro. Prima a obţinut contractul. Ambele însă au mai făcut afaceri cu statul şi au organizat evenimente similare, dar de proporţii mai mici: Vacanţa s-a ocupat de Sommet-ul Francofoniei, în 2006.
Danco Pro s-a implicat în reuniunea miniştrilor apărării din statele NATO, ţinută la Poiana Braşov, în 2004. În primul caz, acţionar majoritar e omul de afaceri Dan Ioan Nicola, cu 92,4%. Despre Nicola, EVZ a mai scris că a deţinut o treime din Acvila Romanian Air Carrier, firmă implicată în contrabanda cu arme în Africa, pe filiera Shimon Naor.
„Eu m-am retras, de facto, din 1996, iar propriu-zis din ’97. Nu am nicio legătură cu ceea ce s-a întâmplat“, ne-a precizat acesta. Danco Pro, în schimb, e deţinută de Daniel Rodea (50%) şi Florin Leonte (50%). Despre Rodea, tot presa a relatat că şi-ar fi clădit ascensiunea cu sprijinul lui Ristea Priboi. Fost ofiţer DIE şi SIE, deputat PDSR şi afacerist controversat, Priboi a dispărut după căderea guvernului Năstase.
„E o chestiunede prestanţă“
Totuşi, s