Mirel Banica
Biserica Ortodoxa Romana, stat si societate in anii ’30
Prefata de Marius Turda
Editura Polirom, Colectia „Document“, Iasi, 2007, 272 p.
Neglijent redactata si neglijent tiparita, cartea lui Mirel Banica, dedicata unei teme care intriga, ar fi meritat mai multa atentie si mai multa rabdare. Dincolo de continutul care are meritul de a ridica o serie de intrebari bine-venite in mediul academic si intelectual romanesc, privind raportul dintre Biserica Ortodoxa Romana si derivele de dreapta ale statului roman in perioada interbelica, volumul Biserica Ortodoxa Romana, stat si societate in anii ’30 pare cumva publicat in graba: greseli de tipar la tot pasul, un calup de vreo saisprezece pagini in ordine inversa...
Trecind peste astfel de neplacute impresii si oprindu-ne la partea de continut a volumului, trebuie spus inca de la inceput ca Mirel Banica isi exerseaza capacitatile de analiza sociopolitica si socioculturala intr-un domeniu cel putin delicat, date fiind rigiditatea intrinseca a Bisericii Ortodoxe Romane (ca a oricarei alte biserici, la urma urmelor) si lipsa autocriticii la nivelul aceleiasi institutii. Dupa cum observa Banica din primele pagini ale cartii: „Intr-o ipotetica «biblioteca ideala» de istorie a ortodoxiei romanesti, se pot gasi infinit mai multe pagini dedicate urmelor paleocrestine din Dobrogea decit intregii perioade cuprinse intre 1918 si 1945“. Ca atare, incercarea de a cerceta un capitol neclar si cu potential de a tulbura apele in cadrul unei structuri institutionale inerent rigide, venind din afara acestei structuri, nu avea cum sa fie primita cu aplauze.
Memoria umana este subiectiv-selectiva; memoria institutionala functioneaza, pare-se, dupa aceleasi principii.
In plus, cercetatorul autohton se loveste in mod obligatoriu si de alte impedimente. Cele aproape patr
