Inflatia anuala din zona euro a urcat la inceputul lui 2008 la 3,2% si a atins maximul ultimilor 14 ani, de la 3,1% in luna decembrie, potrivit estimarilor Biroului European de Statistica, citat de Financial Times.
Cresterea neasteptata a inflatiei ar putea insemna o prelungire peste estimarile Bancii Centrale Europene (BCE) a "cocoasei inflationiste", alimentata de scumpirea alimentelor si a utilitatilor.
In ciuda deciziei Rezervei Federale Americane de a reduce costurile imprumuturilor in SUA, BCE ar putea mentine la 4% rata dobanzii la euro, in urmatarea sedinta, de saptamana viitoare.
"Perspectivele indica o reducere a inflatiei in urmatoarele luni, insa nivelul actual ridicat si nesiguranta referitoare la pretul petrolului si alimentelor va tine BCE in garda", a declarat Eoin O'Callaghan, analist la BNP Paribas.
In opinia acestuia BCE se va stradui sa pastreze inflatia undeva in jurul procentului de 2%. Sarcina BCE va fi complicata insa de incetinirea cresterii economice in zona europeana.
In ianuarie, increderea in cresterea economica a fost una dintre cele mai scazute din 2006, in 15 dintre statele membre UE.
Inflatia anuala din zona euro a urcat la inceputul lui 2008 la 3,2% si a atins maximul ultimilor 14 ani, de la 3,1% in luna decembrie, potrivit estimarilor Biroului European de Statistica, citat de Financial Times.
Cresterea neasteptata a inflatiei ar putea insemna o prelungire peste estimarile Bancii Centrale Europene (BCE) a "cocoasei inflationiste", alimentata de scumpirea alimentelor si a utilitatilor.
In ciuda deciziei Rezervei Federale Americane de a reduce costurile imprumuturilor in SUA, BCE ar putea mentine la 4% rata dobanzii la euro, in urmatarea sedinta, de saptamana viitoare.
"Perspectivele indica o reducere a inflatiei in urmatoa