„E o farsa! Cine v-a spus ca am implinit 80 de ani? Am auzit si eu ca circula vorba asta prin tirg, dar eu va spun ca nu-i adevarat! N-am implinit 80 de ani. Daca vreti sa credeti ca am 80 de ani, e doar treaba voastra, a revistei.“ Acestea au fost cuvintele pe care mi le-a adresat scriitorul Mircea Horia Simionescu dupa ce i-am spus, la telefon, ca as vrea ca revista Observator cultural sa realizeze un interviu cu domnia sa. Farsa sau nu, iata ce-a iesit.
Cum e viata la 80 de ani?
Insuportabila si demna de a fi traita.
De ce insuportabila?
Te ajung din urma semnale, care se transforma in afectiuni stinjenitoare. Afectiuni care pornesc de la sistemul osos, de la schelarie, pina la lipsuri in orientarea pilotului automat. Ce poti sa faci? Accepti aceasta lipsa de confort. Am prevazut o asemenea situatie in Bibliografia generala, cind am pus un titlu: Arta nepreciziei in cinegetica. Asa ca as vrea, daca mai pot, sa fac o arta a neputintelor, sa le insir ca atare. Ma obsedeaza ideea de a gasi virtuti in situatiile nenorocite in care te aduc evenimentele. Nemaiavind puterea tineretii, acum te lafai in neputinta, te asezi intr-o pozitie de satisfactie si zici: a, asta-i un cistig! Esti neputincios fizic si poti vorbi sau poti ride de neputinta.
Vreti sa faceti o arta a neputintelor?
Da, as face o arta a neputintelor, o arta a impotentelor, a inapetentelor si, daca s-ar putea, o arta a starii pe loc. Uite, de exemplu, un prieten din Franta trage de mine sa ma duc intr-o vacanta, la el acasa. Are o vila la Chamonix, cel mai frumos loc din Alpi, si o alta, pentru vara, pe Coasta de Azur. Vrea sa palavragim cit vom putea, sa stau cu el citeva luni.
Va duceti?
Nici vorba. Nu ma mai tin curelele si bretelele. Trebuie sa duc un geamantanas de cinci kilograme, cam atit ar fi minimum. Nu pot, n-am voie sa duc. Nota b
