Pântecele oamenilor acestui pământ - scria Harry Brauner în ultimul său deceniu de viaţă - mi-au umplut întreaga viaţă. în preajma neasemuitelor cântece am fost copleşit nu numai de frumuseţea lor, dar de tămăduitoarea lor putere." Este regretabil că opera tipărită a celui care a făcut această mişcătoare mărturisire nu reflectă toate dimensiunile travaliului, îndelungat şi erudit, al celui care a fost unul dintre cei mai apropiaţi colaboratori ai lui Constantin Brăiloiu, pe care îl aprecia ca "un om de o sclipitoare inteligenţă"şi "un mare boier". Dar iată, sistematizată pe compartimente, opera sa, de Viorel Cosma, în Enciclopedia muzicii româneşti (II, 2007, p. 197-198): muzicologie şi etnomuzicologie, două articole, fiecare de câteva pagini; memorialistică, Să auzi iarba cum creşte (Editura Eminescu, 1979); ediţii critice, Cântecele oamenilor muncii (1945), în colaborare cu George Derieţeanu; ilustraţii muzicale pentru teatru, Cosma (1973), piesă după Unchiul Anghel şi Haiducii de Panait Istrati, Păpuşile harnice, de Lena Constante; două cântece pentru copii, pe versuri de Cicerone Theodorescu şi, respectiv, Marcel Breslaşu; muzică vocală, Cântece populare armonizate pentru voce şi pian (1929), La moartea lui Ştefan cel Mare, poem dramatic pentru voci şi percuţie, pe un text de Şt. O. Iosif (1968). Dar care este opera majoră, de etnomuzicologie, care lipseşte, fiind depozitată în arhivă? Sunt cele peste 5000 de melodii populare, culese între anii 1928 şi 1939, când a fost colaborator al Arhivei de folclor a Uniunii Compozitorilor Români, în anii când a participat la campaniile monografice de la Drăguş-Făgăraş (1929) şi Runcu-Gorj (1930), ca şi la alte campanii. Rămânând puţin la sistematizarea de mai sus, făcută de maestrul Viorel Cosma, observăm absenţa volumului facsimilat, care a cunoscut două ediţii, ultima la Ars Docendi în 2000, Melodii compuse în temniţele A