In numărul 50 din 21 decembrie 2007, România literară reproduce Raportul asupra rezultatelor monitorizării posturilor de radio şi televiziune în perioada 15 octombrie - 25 noiembrie 2007. Este vorba, aflăm dintr-un preambul aparţinând redacţiei (Alex Ştefănescu) - intitulat O formă de cenzură salutară - de o iniţiativă a Consiliului Naţional al Audio­vizualului (prin scriitorul Răsvan Popescu), care a solicitat Institutului de Lingvistică al Academiei Române "Iorgu Iordan - Al. Rosetti" un raport privind greşelile de exprimare care se fac la radio şi televiziune.

Nu vom comenta aici nocivitatea rezultatelor monito­rizării. Face acest lucru d-l Alex Ştefănescu în preambul, precis şi esenţial: "Cu imensa lor audienţă, posturile de radio şi televiziune deversează zilnic în spaţiul public agramatisme de o mare toxicitate, care infestează minţile a milioane de oameni." Ceea ce vom spune interferează totuşi cu rezultatele monitorizării.

Cu exact o sută de ani în urmă, Eugen Lovinescu scria aceste rânduri despre opera lui Caragiale: "Eroii lui Caragiale sunt reprezentativi, dar numai pentru o epocă mărginită; ei sunt tipici. în închegarea lor intră ceva şi din sufletul omenesc din toate vremile, dar intră totodată şi prea multe lucruri legate de nişte împrejurări restrânse, ce tind să dispară cu desăvârşire. Primenirea aceasta a moravurilor noastre surpă însemnătatea comediilor lui Caragiale. Limba chiar în care sunt scrise este închegarea unei limbi desfigurate, dintr-un moment dat şi în anumite pături sociale (s. ns.)/.../ în cincizeci de ani nu va mai rămânea nici cea mai mică urmă din atmosfera morală a operei lui Caragiale; amintirea republicii din Ploieşti sau a gărzii civice se va fi risipit de mult. într-o sută de ani, fiecare rând din Scrisoarea pierdută va trebui însoţit de o pagină de comentarii." (Critice, I, 1908).

Evident