- Istoric - nr. 22 / 1 Februarie, 2008 Am sarbatorit cu numai cateva zile in urma, mai precis pe 24 ianuarie, la statuia marelui Domn _ Al. I. Cuza, 149 de ani de la infaptuirea Micii Uniri a Moldovei cu Tara Romaneasca _ rod al luptei duse de masele populare ce a marcat un moment istoric de importanta cruciala in viata poporului nostru, punctul de plecare in formarea statului national unitar. Noul regim instaurat la 1859 avea ca obiective principale infaptuirea unor reforme structurale cerute de modernizarea societatii romanesti, cat si de o politica externa activa, demna, capabila sa ridice prestigiul tarii noastre in Europa si in lume. Intre preocuparile Domnului Principatelor Unite un rol aparte a fost acordat armatei, in calitatea sa de comandant suprem al acesteia. Masurile intreprinse in acest domeniu sunt multiple si ele nu s-au lasat prea mult asteptate. In cele ce urmeaza ma voi referi la constituirea Intendentei Militare Romane. Masura organizarii Intendentei Militare Romane pe baze moderne a avut ca precedent Decretul Nr. 417 din 30 august 1860 prin care se hotara intrunirea administratiilor militare si a intendentelor intr-o singura administratie sub ordinele Ministerului de Razboi din Bucuresti. In urma unor consultari ale Statului major al armatei cu membri ai Misiunii Militare franceze s-a intocmit proiectul pentru organizarea Intendentei aprobat de domnitor prin INALTUL ORDIN de zi Nr. 29 din 1 februarie 1861. Prin acest ordin s-a format Corpul ofiterilor de intendenta condus de intendentul general al armatei (asimilat gradului de general de brigada) si subordonat Ministerului de Razboi. Considerat "de cea mai mare importanta pentru conservatia aparatorilor statului si pentru menajarea veniturilor sale", corpul era extrem de solicitat intrucat in sarcina sa cadeau toate problemele referitoare la solda, subzistenta, echipament, cazarmament si starea