Directorii Complexurilor Energetice de la Rovinari, Turceni, precum şi directorul Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia (SNLO) au transmis comunicate de presă trase la indigo, în care susţin că liderul PNL Gorj, Dan Ilie Morega, nu a intervenit pe lângă ei ca să îi faciliteze contracte familiei ministrului muncii, Paul Păcuraru.
GORJ. Şefii din mineritul şi energia din Gorj şi Oltenia şi-au exprimat în mod public sprijinul faţă de liderul organizaţiei judeţene a PNL, Dan Ilie Morega. În trei comunicate de presă transmise ieri, directorii generali ai Complexurilor Energetice de la Rovinari şi Turceni, precum şi Eugen Davidoiu, directorul general al Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia, neagă faptul că liberalul Dan Ilie Morega ar fi intervenit vreodată pe lângă conducerile celor trei unităţi, pentru a-l ajuta în afaceri pe Mihnea Păcuraru, fiul ministrului muncii, Paul Păcuraru. Comunicatele au fost transmise toate aproximativ la aceeaşi oră, au fiecare aproximativ zece rânduri şi conţin acelaşi mesaj, axat pe negarea recentelor acuzaţii care i se aduc lui Dan Ilie Morega, în dosarul în care este urmărit penal ministrul muncii, Paul Păcuraru. Este cunoscut faptul că toţi cei trei directori beneficiază de susţinerea PNL, încă de când au fost numiţi pe post. De altfel, Laurenţiu Ciurel, directorul Complexului Energetic Rovinari (CER), a şi participat la conferinţe de presă ale PNL Gorj, alături de Dan Ilie Morega.
Ciurel s-a întâlnit
cu Mihnea Păcuraru Directorul Laurenţiu Ciurel susţine că asupra sa nu au fost exercitate presiuni din partea lui Dan Ilie Morega, însă recunoaşte că s-a întâlnit cinci minute cu fiul ministrului Paul Păcuraru, la prezentarea ofertei firmei INTRATEST. „Declar în mod public că domnul Morega nu a făcut nici un fel de presiuni, nu a acţionat în nici un fel pentru ca fiul ministrului Păcuraru să obţină un astfel d