Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Moţiunea pune frână taxei auto

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 1 februarie 2008 ·

Pedeliştii doljeni sar la gâtul guvernului, pe care îl acuză că a pus bir pe capul şoferilor introducând taxa de primă înmatriculare. Soluţia la „prostia şi fudulia“ executivului este introducerea unei moţiuni simple, măsură anunţată ieri de deputatul PD-L de Dolj, Horaţiu Buzatu. Guvernul trebuie să le dea banii înapoi şoferilor care şi-au cumpărat maşini şi au fost nevoiţi să plătească taxa de primă înmatriculare. „Taxa auto, de primă înmatriculare sau de mediu, cum i-o mai spune, evidenţiază incapacitatea guvernului de a identifica şi utiliza resurse noi pentru bugetul naţional după ce taxele vamale au fost desfiinţate odată cu aderarea la Uniunea Europeană. Guvernul să le dea banii înapoi şoferilor pentru că această taxă a fost încasată nelegal“, a declarat Buzatu. Deputatul a precizat că există hotărâri judecătoreşti în favoarea persoanelor care au dat executivul în judecată şi i-a îndemnat şi pe alţii să facă la fel. „Pentru cei jefuiţi de statul român este necesară o atitudine fermă. Păgubiţii nu trebuie să ezite în a acţiona statul în judecată. Noi le vom acorda asistenţă juridică. Mai grav este că, deşi exsită aceste hotărâri care atestă faptul că taxa este ilegală, autorităţile încasează în continuare bani, iar guvernul nu ştie de unde îi va da înapoi“, a completat deputatul PD-L. Cu taxa la coaforCosmetizarea încadrării taxei din cea fiscală într-una de mediu este neconstituţională. O taxă de mediu există deja şi este inclusă în preţul carburanţilor. Asta înseamnă că şoferii vor plăti de două ori dările către stat. „Adoptarea unei eventuale taxe de mediu ar fi neconstituţională pentru că s-ar produce o dublă impozitare. Cum să introduci o astfel de taxă când chiar partidul care are ministru la Ministerul Mediului, UDMR, nu susţine acest lucru?“, a spus Buzatu.

Soluţia pentru a împiedica taxa să intre în vigoare ar fi introducerea unei moţiuni s

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Fostul director adjunct al SRI Florian Coldea, audiat la DNA / Foarte multe persoane în zonă, Jandarmeria intervenid pentru limitarea accesului în instituţie - FOTO

News.ro acum 17 minute
Fostul director adjunct al SRI Florian Coldea este audiat joi, la DNA, potrivit unor surse, prezenţa sa la DNA fiind consecinţa unei plângeri depuse de omul de afaceri Cătălin Hideg. UPDATE - ”Jandarmeria Capitalei asigură permanent paza şi protecţi

Rusia îl acuză pe Marcel Ciolacu de „declarații provocatoare” și „imixtiune grosolană”

HotNews acum 29 minute
Declaraţiile premierului român Marcel Ciolacu, potrivit cărora în Republica Moldova locuiesc doar români, sunt „provocatoare” și reprezintă „o imixtiune grosolană” în afacerile țării vecine, a acuzat joi Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a MAE r

Nicușor Dan: Gabriela Firea are toate şansele să câştige Primăria Capitalei / Este o chestiune de mobilizare

HotNews acum 54 minute
Gabriela Firea are toate şansele să câştige Primăria Capitalei, a declarat Nicușor Dan, candidat pentru un nou mandat la Primăria Capitalei. Acesta spune că există două bazine electorale mari în Bucureşti, de dreapta şi de stânga, şi va câştiga cine

Guvernul aprobă majorarea cu 10% a salariilor unor categorii de bugetari

Mediafax acum 3 ore
Guvernul aprobă, în şedinţa de joi, majorarea cu 10%, în două tranşe, a salariilor unor categorii de bugetari, a anunţat premierul Marcel Ciolacu. „Începem prin a rezolva unele inechităţi existente în rândul personalului bugetar. Aprobăm o majorare

MAE rus: O aderare a Ucrainei şi Republicii Moldova la UE ar echivala cu extinderea în continuare spre est a NATO

Adevarul acum 49 minute
O aderare a Ucrainei şi Republicii Moldova la Uniunea Europeană ar echivala cu extinderea în continuare spre est a NATO, a afirmat joi purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, transmite Reuters, citată de Agerpres.

Ana Blandiana, recompensată cu Premiul Prinţesa de Asturia pentru Literatură pentru 2024

Press Alert acum o ora
Foto: Arhivă Poeta Ana Blandiana, născută la Timișoara acum 82 de ani, a fost recompensată joi cu Premiul Prinţesa de Asturia pentru Literatură pentru anul 2024, informează EFE. Juriul subliniază că, „prin poezia sa nestăpânită, (Ana Blandiana) a da

Cod galben de averse în România. Prognoza ANM pentru București

Wall-Street.ro acum 5 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o atenţionare Cod galben de ploi şi instabilitate atmosferică, valabilă pe parcursul acestei zile în 13 judeţe. Conform prognozei de specialitate, între orele 10:00 - 23:00, pe raza judeţelo

Ciolacu, despre protestele aparatului de lucru al Guvernului: Susţin că muncesc prea mult pentru 1.000 şi ceva de euro pe lună. Cred că putem găsi soluţii pentru structuri de personal mai suple / Ministerele să finalizeze reorganizarea

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a criticat, joi, protestul angajaţilor din aparatul de lucru al Guvernului, el arătând că ”sunt angajaţi care protestează susţinând că muncesc prea mult pentru 1.000 şi ceva de euro pe lună”. ”Cred că atât la Guvern, cât şi

Premierul ucrainean Denîs Șmîhal, mesaj către București: Avem nevoie de sisteme Patriot, sperăm că România va putea să îşi aducă o contribuţie

HotNews acum o ora
Premierul ucrainean Denîs Șmîhal a spus joi, în cadrul unui mesaj video pentru un forum de securitate de la București, că țara sa are nevoie de sisteme antiaeriene Patriot, iar România ar putea contribui. Premierul ucrainean Denîs ŞmîhalFoto: JOHN T

Bebeluşul de o lună, mort la Târgu Jiu, avea malformaţii congenitale la intestine

Mediafax acum 2 ore
„Potrivit reprezentanţilor Serviciului de Medicină Legală Gorj, rezultatul necropsiei a arătat că decesul sugarului a fost cauzat de o insuficienţă cardio-respiratorie acută care a apărut ca urmare a unor malformaţii congenitale la nivelul intestinu

Vremea

București
acum

20°
joi

13°/20°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/24°
Iasi
acum

28°
joi

13°/28°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

22°
joi

15°/22°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

24°
joi

11°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/22°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

20°
joi

14°/20°
vin.

14°/20°
sâm.

12°/26°
dum.

14°/24°