Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Revoltå - Industria alimentară îşi cere drepturile

Publicat in Jurnalul, vineri 1 februarie 2008 ·

Membrii Federaţiei Sindicatelor din Industria Alimentară au declanşat conflictul de interese, cerând un salariu minim pe ramură de 550 de lei, sumă pe care au negociat-o cu patronatele, însă susţin că Rompan nu a vrut să semneze acordul, motivând că unele societăţi nu pot plăti aceşti bani.

Membrii Federaţiei Sindicatelor din Industria Alimentară au declanşat conflictul de interese, cerând un salariu minim pe ramură de 550 de lei, sumă pe care au negociat-o cu patronatele, însă susţin că Rompan nu a vrut să semneze acordul, motivând că unele societăţi nu pot plăti aceşti bani.

Preşedintele Federaţiei din Industria Alimentară, Dragoş Frumosu, a declarat joi într-o conferinţă de presă că toate procesele-verbale vor fi strânse la nivel naţional, conflictul urmând să fie înregistrat la Ministerul Muncii. "După ce am negociat cu patronatele salariul minim pentru muncitorii necalificaţi, în 2008, de 550 de lei, faţă de 450 de lei cât a fost anul trecut, la care se adaugă coeficienţii de ierarhizare, reprezentanţii patronatului Rompan -au opus acestui minim deja negociat şi au refuzat să semneze acordul, motivând că situaţia economică din Romania împiedică patronatele să negocieze un minimum de 550 de lei la nivel de ramură, pentru că unele societăţi nu pot acorda aceşti bani, şi propun ca nivelul salariului minim să fie negociat după posibilităţi, la nivel de unitate", a precizat Frumosu.

DOLEANŢE. Astfel, liderul sindical acuză unele patronate că îşi asumă responsabilitatea să priveze 180.000 de salariaţi din acest domeniu de un salariu minim. Protestatarii cer în acelaşi timp implicarea Guvernului şi a Inspecţiei Muncii pentru eliminarea evaziunii fiscale şi a muncii la negru. De asemenea, sindicaliştii vor solicita ajutor şi organismelor internaţionale din industria alimentară şi Consiliului Economic şi Social şi Mi

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Luni are loc prima şedinţă CSAT din mandatul lui Nicuşor Dan

Mediafax acum 19 minute
Președintele României, Nicușor Dan, a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării, care va avea loc luni, de la ora 12:00, la Palatul Cotroceni, anunță Administrația Prezidențială. Potrivit sursei citate, pe ordinea de zi a ședinței sunt

Rezultate finale BAC 2025. Notele după contestatii vor fi publicate azi pe edu.ro și pe HotNews

HotNews acum 14 minute
Rezultatele finale la examenul de Bacalaureat 2025, după soluționarea contestațiilor, vor fi afișate luni, 30 iunie, pe platforma oficială a Ministerului Educației – bacalaureat.edu.ro. Astfel, tinerii care au susținut bacalaureatul vor afla azi dac

Administrația Trump pregătește un „permis temporar” pentru imigranții din anumite sectoare: „Lucrăm la asta chiar acum”

Adevarul acum 49 minute
Donald Trump susține că administrația sa lucrează la un plan care ar permite imigranților din agricultură și alte industrii esențiale să rămână în SUA cu un statut temporar.

Elena Udrea a fost operată, la scurt timp după internarea de urgență. Fostul ministru este la terapie intensivă

HotNews acum 13 ore
Elena Udrea a fost operată la Spitalul Județean de Urgență Ploiești, duminică, și este la terapie intensivă, au declarat surse medicale pentru Agerpres. Sursele susțin că Udrea a fost diagnosticată cu colecistită acută litiazică, iar operația a decu

Primăria Braşov, după decesul bărbatului peste care a căzut un copac: Investigaţiile preliminare arată că arborele în cauză era verde, fără semne exterioare de degradare sau pericol iminent. Vorbim despre un eveniment absolut imprevizibil

News.ro acum 9 ore
Primăria Braşov a transmis, duminică seară, după decesul bărbatului peste care a căzut un copac, în timp ce se plimba pe o alee, că evenimentul este unul ”absolut imprevizibil”. ”Investigaţiile preliminare arată că arborele în cauză era verde, fără

VIDEO Incendiu puternic la un depozit de pe A1. A fost emis un mesaj RO-Alert pentru mai multe localități

HotNews acum 12 ore
Un incendiu de amploare a izbucnit duminică seară la o hală aflată într-un parc logistic situat pe autostrada A1, în județul Giurgiu. Focul a cuprins acoperișul, panourile fotovoltaice montate pe clădire, precum și interiorul depozitului, potrivit I

Donald Trump a găsit cumpărător pentru TIKTOK AMERICA. Tranzacţia va necesita acordul lui Xi Jinping

Gandul acum 9 ore
Donald Trump a declarat duminică, într-un interviu acordat postului Fox News, că a găsit un cumpărător pentru operaţiunile TikTok din SUA. ”Un grup de persoane foarte bogate” ale căror nume urmează să fie făcute publice în aproximativ două săptămâni

Marius Tucă Show începe luni, 30 iunie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum 9 ore
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Călin Georgescu s-a rugat în deschidere la biserica în care Kira Hagi şi Thomas Ferfelis s-au cununat

Gandul acum 6 ore
Călin Georgescu s-a rugat cu puțin timp înainte de nunta anului Kira Hagi și Thomas Ferfelis la Biserica Sfântul Visarion. Nu pentru a participa la cununia fiicei „Regelui”, ci, cel mai probabil, pentru a se închina şi a se ruga, conform reporterilo

Mii de norvegieni au crezut că au devenit milionari jucând la loterie. Demisie la vârful Norsk Tipping ca urmare a unei erori grave

HotNews acum 10 ore
Numeroşi norvegieni au crezut că au devenit milionari după ce au primit o notificare de la compania naţională de jocuri de noroc prin care li se comunica că au câştigat sume fabuloase – până când s-a dovedit că era vorba de o greşeală, relatează BBC

Vremea

București
acum

22°
lun.

20°/32°
mar.

20°/29°
mie.

18°/30°
joi

19°/32°
Iasi
acum

21°
lun.

16°/27°
mar.

13°/24°
mie.

13°/27°
joi

16°/30°
Constanta
acum

22°
lun.

22°/28°
mar.

19°/26°
mie.

18°/27°
joi

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

17°/29°
mar.

13°/27°
mie.

12°/29°
joi

16°/33°
Timisoara
acum

16°
lun.

16°/34°
mar.

18°/32°
mie.

16°/35°
joi

18°/38°