Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Graba suspecta de a inchide o cantina sociala

Publicat in Vocea Brailei, vineri 1 februarie 2008 ·

Consiliul Local Municipal a decis, ieri, inchiderea cantinei de ajutor social de pe strada Stefan cel Mare nr. 209 si redirectionarea persoanelor care beneficiau de serviciile acestui asezamint, catre alte doua fundatii. Decizia s-a luat uimitor de repede, dupa sesizarea unei probleme "insurmontabile": plita de gatit prezenta scurgeri de gaze. Cel putin asta a rezultat, ieri, din expunerea facuta de directorul Directiei de Asistenta Sociala, Anisoara Satnoianu, care a povestit consilierilor cum, intr-o vizita la imobilul respectiv, a fost socata sa vada ce miros de gaze exista acolo si mai apoi, cautind sursa, sa constate ca arzatoarele plitei pe care se gatea "functionau in proportie de numai 30%". Plecind de la aceasta defectiune, depistata la mijlocul lunii, s-a ajuns ca, in numai citeva zile, sa se obtina adrese de la mai multe institutii care sa puna in vedere diverse alte probleme, numai bune pentru a motiva o ultrarapida inchidere a cantinei. Astfel, mai intii, din cauza pierderilor de gaze naturale, Distrigaz a decis sigilarea plitei "existind riscul unui posibil incendiu". In aceste conditii extrem de periculoase, a precizat directorul Satnoianu, s-a oprit plita si s-a anuntat si Inspectoratul Teritorial de Munca, dat fiind ca era vorba despre salariati expusi riscului de a le fi afectata sanatatea. La numai citeva zile, Autoritatea de Sanatate Publica a comunicat Directiei ca actuala cantina sociala nu intruneste conditiile necesare autorizarii sanitare. De asemenea, DSVSA a comunicat si ea ca amintita cantina sociala "nu indeplineste conditiile sanitar- veterinare si pentru siguranta alimentelor rezultatul evaluarilor anterioare ducind la concluzia de neautorizare". Lipsa autorizatiei pare sa fi cintarit si ea greu in luarea deciziei, in conditiile in care in municipiu sint zeci de scoli care de ani de zile nu sint avizate sanitar si nu se gindeste nimeni

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O cisternă cu GPL s-a lovit de una din porțile de gabarit ale Pasajului Unirii. Daniel Băluță vorbește despre „o faptă similară unui atentat terorist”

Adevarul acum o ora
Un incident periculos a avut loc vineri noaptea la Pasajul Unirii din București, pe sensul dinspre bulevardul Dimitrie Cantemir către Universitate, unde o cisternă încărcată cu GPL s-a izbit de poarta de gabarit, după ce șoferul a ignorat reglementă

ANM - Săptămâna viitoare sunt prognozate temperaturi mai coborâte decât cele specifice. Apoi, până la jumătatea lui aprilie, temperaturile se vor situa peste cele obişnuite

News.ro acum 40 minute
Meteorologii prognozează pentru săptămâna viitoare temperaturi mai coborâte decât cele specifice în această perioadă. Din 24 mertie şi până la jumătatea lui aprilie, temperaturile se vor situa peste cele obişnuite. Săptămâna 17.03.2025 – 24.03.2025

Pasageri evacuaţi pe aripa unui avion American Airlines după ce motorul a luat foc – VIDEO

HotNews acum o ora
Zeci de pasageri au fost nevoiţi să stea pe aripa unui avion American Airlines pe Aeroportul Internaţional din Denver, în timp ce evacuau aeronava după ce unul dintre motoare a luat foc joi seară, degajând un fum gros şi negru în aer, relatează CNN.

China, Iranul şi Rusia au deschis la Beijing discuţiile asupra programului nuclear iranian

G4Media acum o ora
Diplomaţi de rang înalt din Rusia, China şi Iran au început, vineri, la Beijing, discuţii cu privire la programul nuclear al Iranului, a informat presa de stat chineză, transmit AFP şI Reuters. „Cele trei părţi au făcut un schimb de opinii cu privir

Canada depune plângere la OMC împotriva tarifelor impuse de SUA pe oţel şi aluminiu

News.ro acum o ora
Canada a iniţiat o plângere oficială la Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC) împotriva Statelor Unite, contestând tarifele impuse de administraţia Trump aplicate importurilor de oţel şi aluminiu canadiene, transmite Reuters. Potrivit unui comunic

Cum va fi vremea în următoarele patru săptămâni. Prognoza meteo pentru perioada 17 martie – 14 aprilie 2025

Libertatea acum 51 minute
Meteorologii ANM au emis prognoza meteo pentru următioarele patru săptămâni și anunță ce temperaturi vor fi în România în intervalul 17 martie 2025 - 14 aprilie 2025.

Doi judecători federali dispun reangajarea temporară a mii de angajaţi concediaţi de administraţia Trump

News.ro acum 36 minute
Doi judecători federali a decis joi că mii de angajaţi aflaţi în perioadă de probă, concediaţi în masă de administraţia Trump, trebuie să fie reinstalaţi temporar în funcţii, transmite CNN. O ordonanţă temporară emisă de judecătorul senior James Bre

Vladimir Putin este de acord cu armistițiul cu Ucraina

Ziua Constanta acum 13 ore
Vladimir Putin a declarat, joi, într-o conferinţă de presă comună cu președintele belarus Aleksandr Lukaşenko, că Rusia este de acord cu propunerea de încetare a ostilităților, dar aceasta ar trebui să ducă la o „pace durabilă”, transmit agențiile i

Prima reacție a celor de la L'Equipe, după Lyon - FCSB 4-0

Gazeta Sporturilor acum o ora
Jurnaliștii francezi de la L'Equipe au reacționat imediat după ce favoriții lor au câștigat și al doilea meci în fața campioanei României, . - RMC Sport - Le Figaro

UPDATE - FCSB se opreşte în optimile Ligii Europa. Echipa bucureşteană nu a avut puterea să treacă de Olympique Lyon, care s-a impus cu 7-1 la general

News.ro acum 8 ore
Formaţia FCSB a fost eliminată, joi seară, de Olympique Lyon, în optimile de finală ale Ligii Europa. După ce s-au impus în turul disputat la Bucureşti cu 3-1, la Lyon francezii au câştigat şi mai categoric, cu 4-0, astflel că s-au calificat în sfer

Vremea

București
acum

13°
vin.

13°/21°
sâm.

14°/24°
dum.

14°/21°
lun.

4°/14°
Iasi
acum

17°
vin.

14°/21°
sâm.

12°/23°
dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

14°
vin.

12°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

14°/18°
lun.

5°/13°
Cluj-Napoca
acum

10°
vin.

10°/18°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/16°
lun.

-1°/7°
Timisoara
acum

11°
vin.

10°/19°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/13°
lun.

1°/9°