Aglutinare

După o vreme,

Aerul începe să curgă

Gros.

Ca sticla.

Se depune pe marginea vaselor

De comunicare,

Sparte în stări de frizare.

Se depune mai galben

Ca tartrul,

Începe să devină o coajă

Lipindu-se chiar de sine.

Poate fi ciocănit

Şi-o să sune in qui-pro-quo

A orice altceva

Gol.

Poate să fie şi răzuit, şi spart,

E de-ajuns să fie suflat-

Se condensează imediat

Şi-şi curge înapoi să se umple.

Nimic nu-i ia locul

Vreodată, din care

Singur s-a retras.

Dacă-n aluviunile sale

S-ar putea creşte ceva,

Atunci, cu siguranţă,

ar fi înlăturat,

Fiindcă şi-aşa,

Ocupă prea multe locuri

Nehotărîte.

Mutaţie

Scoicile nu seamănă niciodată cu

peştii.

Ele nu se deschid rotund pînă la

hiat

Oricît aer li s-ar sufla în faţă.

Pielea nu li se face inflorecenţă,

Zdrenţuită de aerul care-o desparte

Pînă la difracţie.

Unui peşte închis îi sufli în faţă

Şi se deschide, copt de aer

În mişcare de spin.

Scoicile se desfac numai ca să-şi

Înfigă piciorul

În nisip.

Şi pe-acela, încă, îl ţin mereu

Într-un înîuntru.

N-au cîlcăi,

Dar poate-o sî le creascî,

Aşa cum cresc coarnele,

Mai tîrziu.

Şi-atunci, ele au grijî

De momentul încă neîmplinit

În saltul mutaţiei.

Melcesc

Se strîng, fereastră,

Ca urmele melcilor

Înapoi înţepate în iarbă.

Ca miezul ierbii scuturîndu-şi

Leagănul,

Ca plasa,

Pescarii,

În ochiul cocoşat

Al desfăcutului.

Şi prind coajă şi vînt închis-

Prind grop