Din spate, din fata, din profil sau chiar si pe intuneric, nimeni nu poate confunda butoiasul tarcat al posteriorului lui Obelix sau aripile de pe capul lui Asterix. In aceasta situatie, aproape ca nu mai conteaza cine sunt interpretii celor doi: francezii se inghesuie cu mic si mare la filmele seriei, care bat record peste record in Hexagon. A venit randul lui "Asterix la Jocurile Olimpice", care se lanseaza simultan in Romania si Franta.
Cu un Christian Clavier care a refuzat sa apara iar in rolul sprintenului Asterix, producatorii celei de-a treia parti a aventurilor superduoului galic Asterix si Obelix au marsat pe spectaculos, dar nu intotdeauna pe amuzant. Fara a duce lipsa de gag-uri bune si de cateva delicioase glume "de interior", regizorii Frederic Forrestier si Thomas Langmann au simtit nevoia (si pe buna dreptate) sa invite cateva guest star-uri de calibru (Alain Delon, Zinedine Zidane, Michael Schumacher), sa construiasca cel mai mare decor folosit vreodata pentru un film frantuzesc si, in acelasi timp, sa cheltuiasca (inteligent?) 78 de milioane de euro, adica al doilea cel mai mare buget din istoria Frantei (dupa "Al cincilea element", aflat pe primul loc cu peste 90 de milioane).
Cu asemenea atuuri in maneca, preocuparea in ceea ce priveste povestea si scenariul este minima: seria nu a stat niciodata bine la capitolul logica (nici macar in universul guvernat de celebra potiune magica), dar asta nu a impiedicat primele doua filme sa aiba noua milioane, respectiv 15 milioane de bilete vandute in Franta.
Dar sa vedem ce fac Asterix si confratele sau Obelix la Jocurile Olimpice, acesti A(lpha) si O(mega) ai comediei franceze de tip slapstick. Ei bine, toate eforturile lor sunt realizate in numele... dragostei. Il avem pe vajnicul Alafolix (Stephane Rousseau), care ajunge la curtea regelui Greciei si se indragosteste de fiica acestuia
