„U“ Craiova - FC Zalaegerszeg 0-0
Universitatea: Bănică - Bărboianu, D. Stoica, Barbu, Rose - A. Ionescu, Săceanu, Dilevski - Fl. Costea, Baird, Wobay. Au mai jucat: Bornescu - Dănănae, V. Găman, Mitchell, Curteanu, Buşu, Prepeliţă, Gângioveanu, Dina, Luţu, M. Costea. Antrenor: Nicolo Napoli.
FC Zalaegerszeg: Vlaszak - Marques, Miljatovic, Botiş, Mate - Rui, Molnar, Davidov, Koplarovics - Pekic, Meye. Au mai jucat: Pogacsics - Toth, Polgar, Vulin, Zatara, Horvath, Renan, Racz, Bozsik, Balazs. Antrenor: Slavko Petrovic.
Ştiinţa n-a reuşit decât o remiză albă în Turcia şi pregăteşte partida de duminică, împotriva elveţienilor de la FC Winterthur.Universitatea Craiova a terminat la egalitate, scor 0-0, cea de-a doua partidă amicală susţinută în Antalya, în compania ungurilor de la FC Zalaegerszeg (locul 7 - Liga I), după ce în primul meci de verificare fusese învinsă de rezervele lui Sturm Graz cu 2-1. Următoarea partidă a alb-albaştrilor va avea loc duminică, în compania elveţienilor de la FC Winterthur (locul 5 - Liga a II-a). Universitatea a evoluat curajos, a ratat câteva ocazii bune de gol prin Wobay şi Florin Costea, în faţa unei formaţii solide, bine aşezate în teren, despre care Marius Sava spunea ieri: „Este o echipă cu pretenţii de primele cinci locuri în campionatul Ungariei, care în această iarnă s-a întărit“. „Savarină“ cunoaşte destul de bine echipa maghiară, având în vedere că fostul jucător al Ştiinţei evoluează de astă-vară la Spartacus Nyiregyhaza, locul opt în campionatul Ungariei. Nicolo Napoli s-a declarat mulţumit de jocul alb-albaştrilor, punând rezultatul în plan secund. Ionuţ Luţu a avut o evoluţie bună în partea a doua a meciului, reuşind câteva driblinguri de efect. N-ar fi exclus ca „Hagi-Luţu“ să părăsească Ştiinţa, o echipă din China dorindu-l cu insistenţă. Echipa a doua a Ştiinţei va evolua astăzi, de la ora 15.00, în