Il celebrez în felul meu pe Georges Bernanos (la semicentenarul morţii), adică deschizându-i câte o carte, răsfoind - ceea ce e cam imposibil, căci te prinde şi nu te mai lasă - în fine, citind, revenind, recitind - nimic nu e scris la el doar de dragul scrierii, totul este esenţă, totul atârnă greu. Dau astăzi, într-un text-conferinţă din 1946, peste acestă pagină, cum să-i zic? extraordinară? zguduitoare? - cuvintele mi se par uzate. Una dintre paginile fundamentale, vreodată scrise, despre rău - la un an după căderea nazismului - dacă poate fi vorba de o veritabilă, adică definitivă "cădere"; mai degrabă nu.

Pagina este precedată de următoarele rânduri privind - nu fără relaţie cu nazismul şi, mai în genere, cu totalitarismul modern - dezvoltarea tehnologiilor: "Desigur, există o tehnică a asistenţei celor slabi, a celor taraţi, a degeneraţilor de toate felurile. Dar, din punctul de vedere al tehnicii generale, suprimarea lor pur şi simplu ar costa mai puţin. Ei - adică cei slabi - vor fi deci suprimaţi prin tehnică, mai devreme sau mai târziu."

Iată ce urmează - dacă mai poate urma ceva acestor străpungătoare propoziţii:

"Chiar săptămâna aceasta, un ofiţer, mai înainte deportat, îmi povestea spectacolul la care asistase în lagărul său din Germania. Într-o dimineaţă sosiseră două trenuri încărcate cu soldaţi germani mutilaţi. Erau grav mutilaţi, de atunci încolo improprii oricărui serviciu social, pe scurt, dintr-un motiv sau altul, consideraţi nişte guri inutile. Fuseseră culeşi din gară în gară, întâmpinaţi de fiecare dată cu fanfare, copios alimentaţi de Crucea Roşie cu ţigări şi trabuce. În lagăr, cei din SS le-au prezentat onorurile, comandantul şi statul major al lagărului asistând la defilarea lor. Apoi, sub motiv că trebuie primeniţi, au fost împinşi în grupe de câte douăzeci şi patru în camera de gazare, ea însăşi decora