Ce triumf pe ceauşeşti, unde s-or afla. Scrie presa de bună voie pagini întregi, în serial, despre ei. Nu mă deranjează că se scrie - există şi azi o curiozitate de-a dreptul bolnavă faţă de cei doi -, mă irită cum se scrie. Ca despre două personaje pitoreşti şi mai degrabă simpatice. Sîntem plimbaţi prin viaţa lor particulară şi aflăm ce făceau ei în familie şi în momentele lor de relaxare, cu ce se îmbrăcau, ce mîncau, cu cine jucau table şi alte asemenea chestii inofensive, într-un serial uşor nostalgic, ca în povestirile lui Gogol despre boiernaşii de la ţară. Sub ochii noştri, înfăţişarea celor doi se schimbă, într-un proces de umanizare, de parcă ne-am afla într-un joc de-a cum ar fi putut fi soţii Ceauşescu.

Băbătia semianalfabetă, de a cărei răutate stupidă îşi amintesc cu silă pînă şi apropiaţii ei, devine o femeie mai degrabă cumsecade, ataşată de soţul ei, cu tandreţuri materne, interesată de modă şi cu tabieturi şi mici curiozităţi, ca orice femeie obişnuită. E adevărat că despre prostiile şi despre ceea ce a făcut monstruos de rău fosta primă tovarăşă a României s-a tot scris. Dar, în căutarea unui "unghi nou", ne trezim că facem din ea ceea ce n-a fost niciodată. Mă mir că Vadim Tudor, specialistul în poezii despre tovarăşa, n-a fost şi el convocat să se autociteze despre mama şi soţia eminentă, femeia înţeleaptă şi omul de ştiinţă gîndind vizionar, spre propăşirea ţării şi-a noastră biruinţă. Şi, chiar dacă n-a fost nici măcar citat în aceste evocări, Poetul ar avea tot dreptul să spună, azi, că timpul i-a dat dreptate.

De pe urma aceleiaşi dorinţe de a vinde poveşti soft despre fostul cîrmaci, la 90 de ani de la naşterea lui, ne trezim cu un Ceauşescu domestic sau în vacanţă, iar ca politician, cu un personaj asemănător aceluia din bancurilor binevoitoare care se făceau despre el în anii şaptezeci, cînd i se spunea, cu simp