Despre familia Rosetti se stie ca e una dintre familiile boieresti foarte vechi din Tarile Romane. Era originara din Italia, unde radacinile ii coborau pana la inceputul secolului al XIV-lea. O ramura a sa si-a continuat existenta acolo, cu succesiuni remarcabile, iar o alta a ajuns la Constantinopol. De acolo, primii reprezentanti ai ei au poposit prin secolul al XVII-lea in Tarile Romane, unde s-au despartit in doua ramuri. Una s-a stabilit in Valahia, iar cealalta in Moldova.
In ramura valaha, Radu D. Rosetti (1874-1964) era fiul lui Dumitru Rosetti, deputat si ziarist, cunoscut si sub pseudonimul Max, descendent din contele Nicolae Rosetti, care fusese ginere al lui Constantin Brancoveanu. Radu Rosetti a fost, cum scrie George Calinescu, un avocat abil, dar si un scriitor prolific, adaptand pentru literatura romana o maniera franceza a vremii, prin poezii sentimentale ce ilustrau viata celor de jos. Potrivit aceluiasi George Calinescu, "cu Radu D. Rosetti se inaugureaza la noi o poezie diletantista de tribunale si barou, constand in dueluri de epigrame, in madrigaluri si romante tremolate".
O literatura adusa pana la scrieri mai recente, dinspre zilele noastre, mai ales prin epigrame, datorita unor juristi de felul lui M. Ionescu Quintus. Rosetti a scris si piese de teatru, al caror continut este inspirat din viata societatii romanesti contemporane lui.
Notele de calatorie au fost publicate la Bucuresti, de Editura Alcalay, in 1909).
Iata ce spunea despre ele Radu D. Rosetti in 1909: "Tot ca celelalte lucrari ale mele cu note de calatorie, Din largul lumii si Dincolo de hotare, cartea de fata n-are pretentia la mai mult de ce este: o calauza pitoreasca. Pot zice despre dansa ce-am zis si despre celelalte: din ce-am vazut, din ce-am cetit, din ce-am auzit - uneori si din ce-am visat - s-a nascut cartea aceasta". Poate ca atunci, s