Nu e de mirare că un martor ocular a reţinut nostima scenă. Un tânăr elegant, costumat sportiv, răsfoieşte o carte şi, încântat, se loveşte la intervale cu palma pe genunchi, scoţând sunete nearticulate. Scena avea plasticitate şi trăda ceva din firea protagoniştilor. Căci cel care citea cartea şi nu-şi reprima un sentiment de admiraţie era Drieu La Rochelle, iar autorul era un coleg de breaslă, André Malraux. Volumul se intitula Les Conquérants (Cuceritorii) şi descria un episod de luptă revoluţionară în Asia. Exista un precedent: tandemul Malraux - Drieu La Rochelle mai captase atenţia presei puţin mai înainte. A doua zi după ivirea în librării a romanului La Voie Royale (Calea regală), prestigioasa revistă N.R.F. găzduia pe pagina I un text omagial, Malraux - Omul nou, semnat de acelaşi partener de frondă.

Alianţa de care se vorbea intens în cercurile culturale a avut de la început o componentă literară, cei doi se simţeau legaţi prin instinctul novator, reprezentau o promoţie care nu mai avea răbdare, voia să spargă tiparele, să pătrundă şi în ungherele ascunse ale societăţii, să proclame un alt stil de naraţiune. S-au întâlnit în anul 1927, la debutul carierei, înfometaţi de consacrare şi glorie. În articolul de întâmpinare, Drieu se străduia să caracterizeze noutatea ţâşnirii lui Malraux: "Ca majoritatea francezilor, nu are harul invenţiei. Dar imaginaţia sa debordantă porneşte de la fapte. Ai sentimentul că nu se poate detaşa de întâmplările pe care le-a observat. Cărţile sale sunt un transfer direct al realului în naraţiune. O singură linie a evenimentelor, un singur personaj. Acesta nu este însă el, autorul, e mai degrabă prefigurarea cu accent mitic a eului său, mai subtil e mai concret decât originalul."

În frazele lui Drieu se resimte şocul produs în epocă de propulsarea unui rival imprevizibil. Dincolo de năvala faptului, de car