Preşedintele PNL, Călin Popescu-Tăriceanu, i-a transmis liderului PNL Bucureşti, Ludovic Orban, că este de acord cu candidatura sa la Primăria Capitalei.
Cei doi s-au întâlnit miercuri seara la Palatul Victoria. Premierul i-a spus însă lui Orban că nu este de acord cu „garnitura“ pregătită de liberali pentru primăriile de sector. Tăriceanu este de părere că, exceptându-l pe Andrei Chiliman (sectorul 1), oamenii propuşi de organizaţiile de sector nu au şanse de reuşită.
La ora actuală, în afara lui Chiliman, celelalte nume vehiculate de liberali pentru primăriile de sector nu sunt ale unor persoane cu notorietate: Dragoş Dincă (sectorul 2), Mihai Comănescu (sectorul 3), Andrei Petrescu (sectorul 4), Dan Banu (sectorul 5), Antonel Tănase (sectorul 6).
Miniştrii şi parlamentarii, împinşi spre primăriile de sector
Şeful PNL i-a cerut lui Orban să introducă în sondajele pentru primăriile de sector cât mai multe nume cu notorietate, selectate din rândul miniştrilor, secretarilor de stat sau al parlamentarilor de Bucureşti. Nu este însă foarte clar ce se va întâmpla cu demnitarii liberali care ies bine în sondaje, dar nu vor dori să intre în lupta pentru sectoarele Capitalei.
Se mizează pe faptul că, în eventualitatea introducerii votului uninominal, aceştia pot fi motivaţi să candideze la o primărie de sector, pentru a dovedi ce popularitate au. De asemenea, liberalii nu exclud ipoteza de a apela şi la personalităţi din afara partidului, în căutarea candidaţilor ideali pentru alegerile locale din Capitală.