Oamenii sunt cei care nu se mai vad si cei pe care nu vrem sa-i mai vedem. Cei care nu se mai vad au un dram de nebunie neterminata, iar cei care se doresc vazuti nu au nimic de aratat. Cei care erau aveau o prabusire maiestuoasa, iubita furtunos, iar cei care sunt raman doar o putreziciune a prabusirii.
Capul inclinat pasional pentru femeia pe care stiai ca nu o vei avea - este ceea ce era - si pumnul ridicat, nespalat si salivos, asupra uneia care isi silabiseste prostia - este ceea ce a mai ramas. Privirea, ca atingere a irealului - ceea ce a fost, irealul din fiecare privire, ceea ce nu va mai fi.
Idealul - ceva grosier si periferic. Grosier prin cei care-l cugeta onomatopeic. Soldatul avea idealul sau indepartat si nestiut, dar il traia in diverse chipuri si simturi, in revarsari coplesitoare: viata, iubirea, soapta uneia sau alteia in urechea sa obosita, strada pustie a noptii si rafinamentul orgiac.
Orase pierdute in ceata. In fiecare anotimp al vietii, aceeasi decadenta ireversibila peste sperantele noastre. Ele au capatat premonitia unei prabusiri continue, intr-un cadru prea usor de descifrat. Pentru ca este prea simplist si prea vulgar. Peste strazi horcaie muribund timpul oprit din cursul sau ciclic, iar zvarcolirile sale sunt usoare respirari printre tresaririle arborilor. Dar nu se poate decodifica durerea lui in limbajul uzual de cartier.
Sufletul oraselor invaluit in ceata este ratacit prin periferii blazate. Dramele acestora nu pot misca nimic, nici macar timpul inrobit al clepsidrei. Goliciunea vulgara si simplitatea ignoranta a oraselor noastre, este suficient de impietrita pentru a invoca adieri ale gandurilor.
Orasele sunt o ingandurare de heruvim invins. Totul este invaluit intr-o spulberare cu final necunoscut pe care nici razboaiele nu o pot face. Orasul disparut in ranita soldatului se regaseste numai in p