Vechile instituţii de învăţământ de la marginea Capitalei se dezvoltă prin învecinarea cartierelor rău-famate cu noile zone de lux.
La capăt de Bucureşti au fost maiîntâi blocuri pentru muncitori,apoi a fost şcoala, mai deunăziau răsărit, unul câte unul,cartiere rezidenţiale. Iar noile zone alebogaţilor, cu pretenţii pe măsurabuzunarelor, încurajează schimbarea lafaţă a şcolii: părinţii sunt tot maiocupaţi şi doresc ca propriii copii să aibătoate facilităţile în locul în care învaţă. Osocoteală din care toată lumea are decâştigat, inclusiv copiii fără posibilităţi,care găsesc între pereţii şcolii un refugiude la sărăcia de acasă şi o alternativă lagăştile de cartier.
O fostă „ultimă clădirepe stânga“
Pe la jumătatea anilor ’80, de laŞcoala nr. 144 încolo începea câmpul.Pentru mai toată lumea, adresa instituţiei de învăţământ din PrelungireaGhencea era „ultima clădire pe stânga,cum vii dinspre oraş“, povesteşte directoareaValentina Minea. Erau douăîncăperi în şcoala veche, de atunci.Blocurile de peste drum au apărut apoi,iar clădirea şcolii s-a extins la rândul ei.
În capătul străzii au început decâţiva ani să se ridice vile multe şi colorate,iar şcoala de azi are etaj. Rămâneînsă micuţă - 11 clase cu totul. Sunt 114copii în clasele I-IV şi 100 în claseleV-VIII. Acum un an şi jumătate s-aadăugat o grupă de grădiniţă, cu 26 demicuţi. Cererile de locuri sunt tot maimulte, vin mai ales din partea celor cares-au mutat în zonă. Pentru cei maimulţi dintre ei, apropierea de casă esteprincipalul criteriu pentru alegereaşcolii, unul absolut logic în opiniadirectoarei. „Avem o şcoală cu dotăribune. În plus, să-l scoli pe cel mic lacinci dimineaţa să fie la şcoală sau lagrădiniţă la timp este mult“, aratăMinea. Periferia nu are doar dezavantaje,mai crede ea: nefiind atât deaproape de oraş, tentaţiile reprezentatede discoteci, rest
