Premierul se chinuieste sa arate ca este sigur pe el. Are tinuta unui politician dispus sa joace o carte mare. Ori totul, ori nimic – pare sa fie deviza sa in ultimul an de mandat. Merge la risc, chiar si in relatia cu oficialii UE. Asta il face sa fie nedelicat cu sfatuitorii europeni. Dar extrem de politicos cu ocrotitorii sai din partid. Simuleaza un interes national printr-o perversa sustinere a pomenilor electorale. Il lasa insa rece socurile din economie. Ca atare, trateaza cu usurinta faptul ca, in doar trei saptamani, leul a pierdut aproape 4 la suta in fata euro. Putin ii pasa de povara taxelor. Nu reactioneaza la valul scumpirilor. Nu pune la suflet amenintarile rapoartelor pe Justitie si Economie si nici nu face un capat de tara din mituirea unor sindicate. A avut taria sa-i tina piept lui Basescu si atunci cand coruptia ii intrase in Guvern pe usa principala. L-a luat in brate pe "nu este ceva grav" si a mers mai departe. Nici atunci cand unii colegi au fost deconspirati de CNSAS nu s-a plans. In locul lui, altii ar fi luat-o la goana pe scarile Palatului Victoria. Liberalii au pus insa hamul pe Tariceanu la timp, impingandu-l in prima linie in razboiul cu seful statului. Premierul n-a dat inapoi. Dimpotriva. A acceptat pana la urma chiar si nominalizarea Noricai la Justitie, fiind fortat sa fie de acord ca fostul procuror de Oltenita sa devina sageata PNL pentru tinta Cotroceni. si-a permis apoi sa intinda coarda la maximum pentru a arata clasei politice ca nu se joaca de-a guvernarea. Cand a simtit totusi ca arcul se poate rupe, l-a asezat pe Melescanu in jiltul Justitiei, rezolvand inteligent interimatul la un minister aflat sub monitorizare pana cand solutia Norica va primi avizul Curtii. Asadar, poate sa spuna cineva ca nu-i batos premierul liberal? Nu prea cred. Surprinzator este ca prim-ministrul Calin Popescu Tariceanu considera semnalele proaste