Ne duce viata pe alte carari, ajungem sa muncim prin tari straine si mereu ne lovim de mentalitati care ne fac sa ne simtim paria. Or avea dreptate sau nu "fratii" nostri de continent, nu stiu, insa, am convingerea ca nu stim sa ne aparam. Nu stim sa ne facem auziti, nu incercam sa aratam cine suntem de fapt. Strainii cred ca femeile noastre sunt usoare, ne vad copiii ca pe niste cersetori fara nici un viitor, asta daca nu ii considera deficienti. Probabil ca in ochii loc fustele lungi si inflorate sunt port popular si isi inchipuie ca pe bancile scolii invatam cantece pe care apoi le reproducem prin metrouri. Vin in tara noastra, ne vad casele, si probabil ca isi imagineaza ca le-am facut din banutii obtinuti din gainarii si din furtisaguri. Dar, cum zic baietii de la Parazitii: "Mesaj catre Europa: cred ca ne confundati". Ar fi bine, ca macar o data sa lasam la o parte toate ideile preconcepute pe care ni le-am format despre noi si sa incercam sa le aratam celorlalti ce ne poate de fapt capul. In urma cu doua zile, un cotidian central arata povestea unor copiii care merg prin padure, cate cinci kilometri pentru a ajunge la scoala. Am vazut pozele cu chipurile candide ale micutilor care zi de zi trec peste frica de a da nas in nas cu vreun lup sau urs. Cati adulti din tara asta sau din oricare alta tara care se vrea europeana, ar fi in stare sa suporte atatea numai pentru a se scoli? As fi in stare sa dau multe exemple de indivizi care, in ciuda faptului ca au avut toate conditiile din lume, au dat un sut hotarat educatiei. Si, stam noi sa ne gandim, macar pentru picii astia care vor, cu pretul drumului de zece kilometri dus-intors, sa invete cate ceva, nu ar trebui sa le aratam confratilor intru Europa ca noi chiar meritam nitel respect? Eu as zice ca merita macar incercat. Pe net exista un filmulet despre cum ar arata lumea fara tara noastra, locsor pe car