Principiul dominoului: dupa CNSAS, s-ar putea desfiinta si ANI, CNA, CNCD si CNVM, titreaza sambata Cotidianul. Decizia Curtii Constitutionale prin care a fost desfiintat CNSAS ar putea fi precedentul pentru inchiderea unor institutii similare, care sunt subordonate Parlamentului si/sau emit verdicte de tip judecatoresc.
Vineri, Curtea Constitutionala a facut publica motivarea privind neconstiutionalitatea Legii CNSAS. Potrivit CC, Legea Ticu este neconstitutionala fiindca in conformitate cu prevederile Constitutiei, in subordinea Parlamentului nu se pot infiinta institutii, iar instantele extraordinare sunt interzise.
Alte institutii aflate in subordinea Parlamentului sunt Consiliul National al Audiovizualului (CNA), Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii (CNCD) si recent infiintata Agentie Nationala de Integritate (ANI). Acestea pot lua si ele, ca si CNSAS, decizii de natura juridica (care afecteaza dreptul la imagine sau, in cazul ANI, de confiscare a averii nejustificate dobandite de demnitari) si Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare (CNVM), care se ocupa de reglementarea si supravegherea pietelor de capital.
Situatia este similara cu cea a deciziilor CNSAS: acestea pot fi atacate doar la Sectia civila a unei Curti de Apel, ceea ce inseamna ca ele fac parte din categoria sentintelor judecatoresti - un argument suplimentar pentru calitatea de "instanta extraordinara"" a CNSAS. Si, prin extensie, a CNVM.
Ticu "baricadeaza" CNSAS scrie si Gardianul, precizand ca angajatii CNSAS se pregatesc sa intre de sambata in greva. "In CNSAS sunt oameni care s-au daruit acestei munci", a declarat Ticu Dumitrescu, aratand ca mai multi colegi i-au propus sa se baricadeze in birouri si sa faca greva foamei.
Ticu Dumitrescu crede ca desfiintarea Legii CNSAS este motivata tocmai de "teama de adevar". "Suntem