SĂ NU-I FIE DE DEOCHI DE VIAŢĂ!

Mă scot din minţi uneori oamenii de ştiinţă că, năvălesc de exemplu chimiştii şi explică mai toate cele prin reacţiile şi valenţele tabelului lui Mendeleev. Cel mai tare m-a înnebunit teoria aceea de care nici nu vreau să aud, cum că dragostea este de fapt o atracţie chimică.

SĂ NU-I FIE DE DEOCHI DE VIAŢĂ!

Mă scot din minţi uneori oamenii de ştiinţă că, năvălesc de exemplu chimiştii şi explică mai toate cele prin reacţiile şi valenţele tabelului lui Mendeleev. Cel mai tare m-a înnebunit teoria aceea de care nici nu vreau să aud, cum că dragostea este de fapt o atracţie chimică. Nu-i de ajuns că respirăm gaze de chimie, nu-i de ajuns că mâncăm chimie şi prin coloranţi dar şi prin carnea de văcuţă care a păscut iarbă îngrăşată chimic, nu-i de ajuns că ne îmbrăcăm cu chimie, nu-i de ajuns că înghiţim pumni de pilule ieşite din reactoarele chimice, acum şi iubirea se explică tot prin reacţiile chimice. Păi zic cercetătorii ceva care distruge toată poezia vieţii, cum că, atunci când o tânără frumoasă şi drăgălaşă se plimbă cu amorezul ei, flăcău delicat şi îndrăgostit până la urechi, cel ce i-a adus o veveriţă de jucărie şi o amandină, atunci când ei se plimbă romantic pe aleile cu frunze ruginii din parc este vorba de o chemare a hidrocarburilor lui către hidrocarburile ei. Se iubesc fiindcă sunt potrivite hidrocarburile lor. Iar în alt cuplu când bărbatul se plictiseşte de nevasta lui şi îi mai dă câte-un dos de palmă mârlanul peste gură, explicaţia este că lanţurile de carbon-hidrogen ale mitocanului nu se mai potrivesc cu lanţurile hidrocarburilor ei. O derapare într-un concret dezgustător, nemaiexistând poezie, romanţă şi fior. Şi să vă spun de ce nu cred în acest noian de explicaţii în care sufletul nu-şi mai găseşte rolul şi doar chimismul maşinăriei organismului omenesc. De foarte multe ori, oamenii