Marin Sorescu, unul dintre cei mai mari scriitori români, a lăsat în urma sa lucrări de valoare, dar şi amintiri plăcute, care vin să vorbească astăzi prin glasul prietenilor săi.Marin Sorescu era un copil sărac, plecat din Bulzeştii Doljului întâi în Craiova, oraş pe care l-a văzut prima dată din car. A învăţat la Liceul „Fraţii Buzeşti“, la un liceu militar şi la Facultatea de Filologie din Iaşi. „Ca student“, povesteşte prietenul său, Tudor Nedelcea, „Sorescu s-a îmbolnăvit. A fost internat în spital, având atunci bucuria de a mânca prima portocală din viaţa lui: «bine că m-am internat, că altfel nu aveam ocazia să mănânc portocală», relata într-o scrisoare adresată fratelui său, George Sorescu“. După însănătoşire ar fi vrut să meargă la munte, dar nu avea palton, semn că sărăcia îl urmărea. A ajuns în Bucureşti, ca redactor-şef la Animafilm, perioadă în care a lansat primul volum de versuri, „Singur printre poeţi“, fiind elogiat de George Călinescu“. A fost numit apoi redactor-şef la revista Ramuri din Craiova. Va aduce aici colaboratori celebri, precum Constantin Noica, Eugen Simion.

Împotriva lui Sorescu Marin Sorescu va fi implicat în „Meditaţia transcendentală“, fenomen neelucidat. „Toţi cei care au făcut parte din această meditaţie au fost excluşi din partid, daţi afară din toate funcţiile şi încadraţi ca muncitori necalificaţi. Sorescu completase, dar nu semnase adeziunea acestei mişcări, dar a avut o soartă asemănătoare celor care deja făceau parte din acest curent. Cei care l-au salvat au fost Vasile Bălan, secretar de partid al României Literare, Eugen Simion, Nicolae Manolescu şi, în ultimă instanţă, Adrian Păunescu, care a intervenit direct la Nicolae Ceauşescu. A fost salvat în ultimul moment, dar, cu toate acestea, a căpătat o boală de diabet“, a precizat Tudor Nedelcea. A mers mai departe, continându-şi munca, scriind opere de mare valoar