Media scrisă şi văzută a inundat în ultimele zile opinia publică din Germania cu ştiri privind mutarea unei uzine a grupului industrial finlandez Nokia din Bochum la Cluj-Napoca. Fiind la Strasbourg, am fost solicitat de către ARD, care este unul dintre principalele posturi de televiziune din Germania, să comentez declaraţii ale politicienilor germani, inclusiv interpelarea preşedintelui Comisiei Europene José Manuel Barroso, în Parlamentul European, de către liderul socialiştilor europeni.
Nu poţi să nu înţelegi teama şi suferinţa celor care sînt pe cale să-şi piardă slujbele la Bochum. De altfel, Frankfurter Allgemeine Zeitung (FAZ) de vineri (18 ianuarie a.c.) anunţa că cca 1000 de muncitori au fost anunţaţi că li se va desface contractul de muncă. În acelaşi timp însă, nu pot să nu evoc ce s-a întîmplat în ţările postcomuniste, mai ales în primul deceniu al tranziţiei: milioane de cetăţeni au fost nevoiţi să-şi caute noi locuri de muncă, uneori în condiţii extrem de vitrege.
Dar ceea ce miră este modul în care unii politicieni germani prezintă cazul Nokia. Mai întîi este vorba despre judecarea deciziei companiei de a relocaliza uzina de la Bochum la Cluj-Napoca. Afirm aceasta întrucît, indiferent de înclinaţia ideologică asumată de un politician (ce crede în virtuţile democraţiei liberale, în economia de piaţă), factorul determinant al unei asemenea decizii îşi are originea în logica funcţionării pieţelor, care este şi cea a Uniunii, privită ca o piaţă unică (a single market). Chiar şi atunci cînd considerente sociale intră în algoritmul de evaluare a situaţiei, logica pieţei obligă la analiza cost-beneficiu prin prisma profitabilităţii, în mod inexorabil. Mai ales cînd competiţia este judecată din perspectivă globală. Că globalizarea are plusuri şi minusuri este o altă poveste. Iar expresia folosită de unii politicieni germani, ce critică "capit
